România are o tradiție informativă pe cât de veche, pe atât de periculoasă pentru democrație. Puțini știu — și mai puțini vor să recunoască — că, din Evul Mediu până azi, serviciile secrete românești și străine au fost adevăratele pârghii de control ale politicii interne și externe.
Să ne amintim: când Basarab I, Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare trimiteau iscoade la curțile vecine, o făceau pentru a-și proteja statul și poporul. Când Șerban Cantacuzino sabota tunurile turcești la Viena și organiza rețele secrete în spatele scenei, o făcea pentru a păstra un dram de autonomie într-o lume a imperiilor.
Chiar și atunci, agendele duble erau norma, iar trădarea — o monedă frecventă. De la Nicolae Milescu Spătarul la Gaspar Graziani, de la agenți travestiți la rețele de spionaj camuflate sub titluri diplomatice sau religioase, Țările Române erau un câmp de bătălie informativă, un teren de vânătoare pentru marii jucători geopolitici (mai multe în „Istoria spionajului – Iscoadele valahilor” – aici).
Astăzi, s-a schimbat doar ambalajul. În loc de cancelarii și conace, avem partide politice, ministere și corporații capturate. În loc de iscoade cu bundiță, avem ofițeri acoperiți cu costume Armani și legitimații de presă sau de ONG.
Realitatea pe care mulți preferă să o ignore este că, în România actuală, serviciile secrete nu mai sunt doar paznici ai securității naționale. Sunt actori politici de prim rang, cu agende proprii, care modelează guverne, distrug cariere, impun politici și controlează fluxurile financiare. Uneori în favoarea României, alteori în favoarea unor interese externe.
Capturarea statului de către rețelele informative nu este un mit. Este un fapt! Așa cum scrie și confratele Liviu Alexa pe strictsecret.com, controlul subtil asupra politicienilor, șantajul cu dosare și interceptări, infiltrarea partidelor — toate acestea compun un mecanism de putere mai eficient decât votul democratic.
Așa cum am scris și în cartea „Frăția spionilor – Nume de cod: HIRAM” (vezi mai multe aici și aici), mai grav este că acest joc intern este amplificat de interesele externe. România, prinsă între NATO, UE și vecinătatea Rusiei, este astăzi un câmp de luptă pentru serviciile occidentale și estice. Bruxelles-ul ne oferă directive și fonduri, dar în schimb cere loialitate și acces la resurse. SUA vor stabilitate și parteneriate strategice, dar și influență informativă profundă. Rusia își continuă operațiunile subversive, vizând slăbirea coeziunii interne și semănarea neîncrederii.
În acest context, România riscă să devină o țară condusă nu de guverne alese democratic, ci de rețele transfrontaliere de influență, opace și iresponsabile. Sub acoperirea unei false stabilități, suntem martorii unei colonizări informaționale fără precedent.
Singura soluție reală? Transparență radicală și control civil strict asupra serviciilor. Demantelarea rețelelor informative care acționează în afara cadrului legal. Curățarea administrației de agenți acoperiți și eliberarea spațiului public de influența ocultă a „structurilor”.
Altfel, vom continua să jucăm în piesele scrise de alții, cu marionete în loc de lideri și cu un stat care își pierde, zi de zi, suveranitatea. Iar concluzia rămâne: România, o țară mereu condusă din umbră!
Bogdan A. Păpădie
