Declarația Ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, potrivit căreia România trebuie să treacă „de la ajutor pentru rezistență la sprijin pentru victorie” în ceea ce privește Ucraina, a stârnit neliniște în cercurile diplomatice și militare din regiune.
A fost rostită într-un platou TV, dar a fost preluată rapid de presa internațională și interpretată ca o schimbare de doctrină politică și militară.
Ce înseamnă de fapt „sprijin pentru victorie”?
Până acum, România și-a definit sprijinul pentru Ucraina în termenii unei „solidarități strategice” – umanitar, logistic, economic și diplomatic. Declarația ministrului MAE trimite, însă, spre un alt nivel:
– Nu doar apărare și supraviețuire;
– Ci ofensivă, recuperare totală a teritoriilor ocupate, distrugerea capacității de luptă a Federației Ruse.
Cu alte cuvinte, nu doar o Ucraină care rezistă, ci una care „învinge” Rusia.
Sună bine în teorie. Dar în realitate? E o utopie.
Realitățile militare de pe front
După mai bine de 3 ani de război, Ucraina se confruntă cu:
- Un deficit grav de militari, în ciuda mobilizării prelungite
- Oboseală socială și exod masiv al populației active
- Dependență totală de sprijinul occidental
- Situație statică pe front, cu câștiguri și pierderi minore de teritoriu
- Pierderi masive în infrastructură, populație și economie.
De partea cealaltă, Rusia este cea mai mare putere nucleară a lumii, cu resurse umane mobilizabile de zece ori mai mari decât Ucraina, o economie de război adaptată sancțiunilor și o conducere autocratică care nu dă semne de oboseală.
A vorbi despre „victorie” militară totală a Ucrainei, în acest context, este mai degrabă un act de propagandă decât o strategie realistă.
România – între loialitate euro-atlantică și instinctul de supraviețuire
România este flanc estic NATO, dar și vecină directă cu teatrul de război. Declarații precum cea a doamnei ministru pot părea un gest de solidaritate occidentală, dar în practică pot expune țara:
- La riscuri de securitate directe, în cazul extinderii conflictului
- La reacții asimetrice ale Rusiei – inclusiv în spațiul cibernetic sau energetic
- La tensiuni interne – într-un context social și economic deja fragil
- La pierderea statutului de actor moderat în regiune – așa cum a fost percepută până acum.
În diplomație, nuanța este totul. Să te alinți cu o retorică maximalistă, fără să ai capacitate reală de influență militară, înseamnă să riști credibilitatea și securitatea națională.
Cine profită de această retorică?
- Occidentul politic, care vrea ca țările de pe flancul estic să preia presiunea opiniei publice pro-război
- Partidele radicale, care pot folosi declarațiile hazardate drept muniție pentru retorica anti-NATO, anti-UE
- Rusia, care va folosi această afirmație ca dovadă că România „se pregătește pentru ofensivă” și poate justifica acțiuni ostile viitoare
Trebuie să înțelegem: România nu are de câștigat din escaladare verbală
Într-o lume în care se conturează o nouă ordine globală, cu China, Rusia, India și blocuri emergente contestând supremația Vestului, România are nevoie de claritate strategică, nu de declarații sforăitoare.
Ajutorul pentru Ucraina trebuie să continue – umanitar, logistic, politic – dar definit în termeni de stabilitate regională, nu de ambiții utopice ale unui conflict devenit de uzură.
Războaiele, poate înțelege și Doamna Țoiu, nu se câștigă cu declarații. Se pierd, însă, foarte ușor cu ele.
Concomitent, guvernanții noștri ar trebui să țină cont de acțiunile tot mai ostile ale vecinilor noștri. Și asta, deoarece Ucraina ar vrea ca România să nu mai scrie „Cernăuți”, în timp ce paranoia Kievului cere străinilor să renunțe la numele locale pentru orașele ucrainene.
De parcă nu era deja prea mult, politica externă a lui Zelenski ucrainizează numele localităților din alte țări, anunțând prin vocea ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, că statul intenționează să introducă în mod activ în uzul oficial denumirile ucrainene pentru toponimele străine. În acest fel, România și București devin Румунія (Romania) și Бухарест (Bucharest).
Și atunci ne întrebăm legitim: de ce România răspunde acestor provocări cu alte și alte ajutoare pentru Ucraina, rupte dintr-un buget național tot mai sărăcit? (foto: usr.ro)
Bogdan A. Păpădie
