
Tribunalul Bucureşti a anulat astăzi procedura de selecţia a candidaţilor pentru actualul Directorat al Transelectrica. Instanţa a admis astfel solicitările formulate de fostul membru al Directoratului, Bogdan Toncescu, care a cerut, în dosarul 28414/3/2024, anularea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru poziţia de membru al Directoratului Transelectrica şi anularea deciziilor 14/27.03.2024 şi 39/30.09.2024 ale Consiliului de Supraveghere.
Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, deşi nu este definitivă deoarece poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, loveşte frontal în actuala conducere a Transelectrica şi validează, fără echivoc, ceea ce ziarul BURSA a scris constant, documentat şi incomod în ultimii doi ani: procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de membru al Directoratului a fost grav viciată.
Verdictul confirmă că ceea ce a fost prezentat public drept o selecţie „transparentă” şi…