Într-o Românie care pretinde că își apără suveranitatea, dar tace suspect atunci când demnitari-cheie sunt suspectați că ar avea legături cu servicii secrete străine, avem mai degrabă o criză de asumare decât una de informație. Nu lipsa dovezilor este problema, ci lipsa reacției. Iar în spatele acestei tăceri se profilează o confruntare din ce în ce mai vizibilă între două centre de putere: Palatul Cotroceni și Palatul Victoria.
Pe de o parte, premierul Ilie Bolojan numește discret consilieri cu trecut operativ sau dovediți de acte incompatibile cu legislația țării, în timp ce promovează un discurs de eficiență și stat minimal. Pe de altă parte, ca și fostul vicepremier Anastasiu, ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban devine un caz tot mai greu de apărat, fiind înconjurat de acuzații legate de corupție și influențe străine. În acest peisaj, figuri precum, președintele Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Dominik Fritz sau chiar Lucian Viziteu, primarul Bacăului, sunt vehiculate în sfera unor influențe externe, de la serviciile franceze la BND-ul german.
Dacă aceste suspiciuni sunt fondate, avem de-a face cu o infiltrare strategică a statului român sau, cum scriam în „Frăția spionilor – Nume de cod: HIRAM”, cu o penetrare completă. Dacă sunt nefondate, dar tolerate, asistăm la un război informațional orchestrat chiar din interiorul sistemului, cu scopul de a decredibiliza adversari politici. În ambele cazuri, tăcerea SRI și a celorlalte servicii este scandaloasă. Un serviciu de informații finanțat generos de la bugetul public nu poate fi complice, fie și prin inacțiune, la demolarea încrederii publice în conducerea țării.
Fie că vorbim despre o ofensivă informativă mascată, fie despre un conflict rece între instituțiile-cheie ale statului, este clar că România nu mai poate funcționa pe bază de zvon și presupunere. Ori serviciile spun ce știu, și statul reacționează, ori recunoaștem că suntem într-un regim condus de cei din umbră.
Practic, trăim într-o țară în care președintele își numește consilieri cu trecut operativ, vicepremierul este prins într-un scandal de protecție fiscală, iar figuri cheie precum Fritz sau Nicușor Dan sunt bănuiți de apartenențe externe. Nimeni nu confirmă. Nimeni nu infirmă. Nimeni nu răspunde. Asta nu e doar tăcere. E strategie!
În spatele unei aparente stabilități se duce un război rece între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, în care nu mai e clar cine trage sforile: statul român sau statele altora. Numirile discrete din jurul lui Bolojan trimit semnale clare: profiluri „operative” sunt preferate în dauna celor politice. În același timp, fostul vicepremier Anastasiu și Șerban de la Transporturi îngroapă guvernul într-un scandal care nu mai poate fi ținut sub preș, iar tăcerea devine formă de complicitate.
Dacă suspiciunile despre infiltrare sunt reale, serviciile trebuie să intervină urgent. Dacă sunt doar armament informațional într-o luptă între tabere rivale, avem o problemă de sistem: statul e folosit ca teren de bătălie între rețele interne și influențe externe. În ambele cazuri, SRI și celelalte structuri tac. Cu toate bugetele uriașe, structurile care ar trebui să apere România par mai ocupate cu propria supraviețuire decât cu prevenirea unui colaps de credibilitate instituțională.
Adevărul e incomod: ceva se întâmplă. Iar dacă nu ni se spune ce, trebuie să ne întrebăm dacă România mai este condusă sau doar administrată de… „umbre”!
P.S. – Mai multe despre acest subiect fierbinte al actualității românești, în analiza: „România traversează o criză sistemică de încredere, iar românii au nevoie de răspunsuri ferme”
Bogdan A. Păpădie
