Într-o Românie sufocată de datorii și captivă în menghina unui deficit bugetar scăpat de sub control, tăcerea fostului președinte Klaus Iohannis devine complice. Promisiunea „României lucrului bine făcut” s-a transformat în România aruncată în prăpastia împrumuturilor fără finalitate, a risipei instituționalizate și a unei pseudo-stabilități asigurate de loialitatea toxică a unui tandem PNL-PSD.
Ceea ce trebuia să fie un mandat al reformei a devenit o simulare de guvernare responsabilă, menținută artificial prin rotația unor premieri obedienți, în timp ce problemele reale ale economiei au fost împinse sub preș: o administrație obeză, un aparat fiscal ineficient, pensii speciale aberante și o datorie externă ce apasă deja pe umerii generației care nici nu s-a născut încă.
Iohannis a ales liniștea proprie în detrimentul reformei. Și-a înconjurat președinția de yesmeni politici și a susținut guverne care au trăit pe datorie. România a devenit statul în care se guvernează pentru clientelă, nu pentru cetățean.
În acest moment, România este țara cu una dintre cele mai mari viteze de îndatorare din Uniunea Europeană, iar deficitul bugetar, constant peste 8%, ne expune unui risc real de intrare în colaps fiscal. Fără măsuri urgente, scenariul grecesc nu mai e doar un avertisment, ci o direcție.
Noul președinte nu are timp de compromisuri. Nici spațiu de manevră politică. Are doar o singură opțiune: salvarea economică a României. Iar asta se poate face doar prin ruptura de sistemul PSD-PNL, reformă fiscală reală, nu mimată, tăierea risipei și digitalizarea reală a administrației, audit național al datoriei și stoparea împrumuturilor nechibzuite, recredibilizarea funcției prezidențiale ca garant al interesului național.
România nu mai are nevoie de președinți liniștiți. Are nevoie de lideri care vorbesc clar, taie adânc și reconstruiesc din temelii. Pentru că următorul mandat nu va fi despre moștenire politică, ci despre supraviețuirea economică a unei națiuni. (mai multe detalii în articolul: „DEZASTRUL DIN SPATELE ZÂMBETULUI – Cum a fost îndatorată România pentru două generații”)
Bogdan A. Păpădie
