Opt ani de la plecarea Regelui Mihai

Când am văzut miile de oameni care i-au adus un ultim omagiu în decembrie 2017, mă tot gândeam că trăiesc un moment pe care sistemul educațional nu s-a obosit să mi-l explice. Bine, nici autoritatile post Revolutie n-au fost foarte politicoase cu Majestatea Sa (oprindu-i accesul în țară de două ori) și nici darnice cu informații despre viața și activitatea Sa, ca și cum le-ar fi fost frică de un model pe care îl puteau urma prea puțini dintre noii conducători. De asta au fost luate prin surprindere de admirația pe care o arăta poporul, cu peste un million de oameni în stradă ca să-l întâmpine pe Rege în aprilie 1992 și alte mii de oameni care au stat ore și zile la rând în picioare, la coadă, în fața Muzeului de Artă în 2017, ca să-i mulțumească pentru ce ne-a învățat indirect prin felul Său de a fi.

Am învățat că demnitatea nu se negociază. Unul dintre cele mai puternice mesaje ale Regelui Mihai este fraza sa „Nu putem avea…

Citește articolul integral

Recente

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și...

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului –...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu...

Presiune asupra cheltuielilor de sărbători: buget mai mic pentru 51% dintre români

Studiu Reveal Marketing Research Studiul anual realizat de Reveal Marketing...

„Sadfishing”: Împărtășirea suferinței pe rețelele sociale pentru a atrage compasiune și reacții

Termenul Sadfishing se referă la postările emoționale din rețelele...

Tribunalul Bucureşti anulează procedura de selecţie a actualului Directorat al Transelectrica – 23.12.2025

Tribunalul Bucureşti a anulat astăzi procedura de selecţia a...

Cum este sărbătorit Crăciunul în lume. Tradiții și obiceiuri de pe tot globul

Pe continentul europeanÎn Germania, ''Christklots''...

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și speranța unui An Nou plin de împliniri!

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului – una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, alături de Paște, când sărbătorim învierea Mântuitorului...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o dată este să ni se prezinte cineva și, aproape în câteva secunde, să...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de persoane vulnerabile vor crește sau vor rămâne aceleași, ministrul Finanțelor a răspuns că programul se...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.