
Clipul cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu, declarat ilegal
Biroul Electoral de Circumscripție București pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie a decis eliminarea de pe rețelele de socializare a înregistrării video realizate în incinta Palatului Cotroceni, în care apar președintele Nicușor Dan, liderul USR Cătălin Drulă și europarlamentarul Vlad Voiculescu, precizează surse oficiale pentru stiripesurse.ro.
Decizia vine după ce clipul a generat un val de controverse, fiind perceput drept un material electoral în favoarea lui Cătălin Drulă și împotriva contracandidatului PNL, Ciprian Ciucu. Filmarea într-un spațiu instituțional de cel mai înalt nivel, utilizată într-un context politic explicit, a ridicat suspiciuni de încălcare atât a Constituției, cât și a legislației privind finanțarea campaniilor. Conform surselor, BEC București a apreciat că prezența președintelui într-un material electoral contravine art. 84 din Constituție,…