
Fondul ETF BET Patria – Tradeville a depăşit valoarea de 700 milioane lei în active nete totale în luna noiembrie, activul fondului înregistrând o creştere cu 53,0% in ultimele 12 luni, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care relatăm. Numărul de investitori in fond a atins 31,3 mii la finalul lunii octombrie, in creştere fata de 28,3 mii la sfârşitul lui octombrie 2024, iar creşterea valorii unităţii de fond, reprezentând câştigul adus de fond investitorilor săi, a fost +40,2% in ultimele 12 luni si de +122,4% în ultimii trei ani, încheiaţi la 18 noiembrie 2025.
Fondul ETF BET Patria – Tradeville este administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membra a Grupului Patria Bank, si este primul fond de tip Exchange Traded Fund din Romania. Acesta este in prezent unul dintre cele mai mari ETF-uri înfiinţate in regiunea Europei Centrale si de Est.
Fondul investeşte in cele mai importante 20 de acţiuni listate la Bursa de Valori…