
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, într-o zi cu aprecieri ale pieţelor europene, pe fondul speranţelor privind încheierea blocajului guvernamental din Statele Unite ale Americii. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a coborât cu 0,35%, la 22.785 de puncte, în contextul corecţiei ex-dividend pentru acţiunile OMV Petrom (SNP), în vreme ce indicele BET-TR, ce ia în calcul şi dividendele acordate de companii, a urcat cu 0,05%, până la 53.129 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 71,2 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 175 de milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial suma.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: ”La finalul şedinţei de tranzacţionare, indicii principali de la Bursa de Valori Bucureşti prezintă evoluţii predominant…