
Fostul director general al serviciilor secrete franceze (DGSE) va compărea joi în faţa tribunalului din Bobigny, fiind acuzat de complicitate la tentativă de şantaj împotriva unui om de afaceri aflat de ani de zile în litigiu cu DGSE, relatează AFP, scrie News.ro.
Procesul lui Bernard Bajolet, în vârstă de 76 de ani, şef al Direcţiei Generale de Securitate Externă între aprilie 2013 şi mai 2017, care va fi judecat şi pentru încălcarea arbitrară a libertăţii individuale de către o persoană care are autoritate publică, va dura două zile.
Faptele datează din 12 martie 2016
În acea zi, Alain Dumenil, om de afaceri franco-elveţian implicat într-o multitudine de dosare judiciare şi litigii comerciale, a fost reţinut de poliţia de frontieră pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, în timp ce voia să plece în Elveţia. Poliţiştii l-au oprit sub pretextul că trebuie să-i verifice paşaportul şi l-au condus într-o sală.
Doi bărbaţi în civil,…