Urmează o săptămână cu o importanță politică maximă. Coaliția de guvernare se mai ține într-un singur fir de păr, afirmă surse guvernamentale, iar un eventual refuz al premierului Ilie Bolojan de a se prezenta în fața Parlamentului, mâine, când a fost convocat de grupul PSD, ar putea arunca în aer scena politică. Relația dintre social-democrați și premier a ajuns la un nivel atât de jos, încât lucrurile o pot lua razna în orice moment. Iar criticii șefului Executivului au alcătuit o listă de acțiuni directe ale lui Ilie Bolojan cu sfidarea partenerilor de guvernare care au adus lucrurile într-o situație mai mult decât sensibilă. Se vorbește despre măsuri economice, despre numiri politice și despre încăpățânarea premierului. Iar cartoful cel mai fierbinte îl reprezintă legea privind pensiile magistraților, pe care Bolojan o vrea trecută, din nou, de Parlament, exact în forma în care a căzut la CCR. Acest lucru l-ar putea costa…