
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat, luni seară, la B1 TV, declarațiile președintelui Nicușor Dan, care afirmase că sfințirea Catedralei Naționale „dă speranța de reconciliere și dialog în societate”. Jurnalistul l-a contrazis ferm pe șeful statului, susținând că evenimentul religios „nu duce la niciun dialog și la nicio reconciliere”, ci reprezintă, mai degrabă, o manifestare a credinței colective, nu a unității sociale. Totodată, gazetarul a explicat de ce, dintre toți politicienii care au venit la slujbă, și au fost mulți, „Nicușor Dan a avut cel mai mult de câștigat”.
Întrebat dacă președintele are dreptate în afirmația sa, Cristian Tudor Popescu a răspuns: „Nu, bineînțeles. Nu duce la nicio reconciliere și la niciun dialog”.
„Cei care au venit acolo, zeci de mii de oameni, au venit nu pentru a avea dialog, schimb de opinii, viziuni critice etc. Au venit ca să intre în contact cu Dumnezeu în acea clădire,…