CEDO a constatat detenţii ilegale, maltratări şi încălcări ale libertăţii de circulaţie şi de exprimare, obligând Rusia să plătească despăgubiri totale de peste 100.000 de euro.
Avocaţii asociaţiei Promo-LEX, care au reprezentat persoanele la CEDO, precizează că este vorba despre cauzele Ilcenco, Vardiaşvili, Ahmetşin şi Mustea.
Într-o conferinţă de presă, avocatul Promo-LEX Vadim Vieru a declarat că hotărârea CEDO în cele patru cauze are o implicaţie juridică fundamentală, constituind o incriminare directă a Federaţiei Ruse pentru actele administraţiei de facto de la Tiraspol, o entitate ilegală instituită şi menţinută artificial prin susţinerea Moscovei.
„Depăşind sfera reparaţiilor individuale, hotărârea reprezintă o validare, la cel mai înalt nivel jurisdicţional, a faptului că Federaţia Rusă utilizează acest regim ca pe un instrument de represiune’, a subliniat Vadim Vieru.
Potrivit avocatului, una din cauze se referă la…