Campionatul Național de Cofetari și Patiseri

Sub egida Chefi de România, a fost dat startul unei competiții naționale dedicate artei desertului, un eveniment care va aduce laolaltă talentul, inovația și pasiunea celor mai buni maeștri cofetari și patiseri. Prima ediție a Campionatului Național de Cofetari și Patiseri -Chefi de România – se va desfășura în zilele de 27 și 28 octombrie la Culinaryon, în București.

În ultimii ani s-au făcut atât de multe pentru bucătari și atât de puține pentru cofetari. Anul 2025 vine însă cu vești bune pentru aceștia. Chefi de România își propune să contribuie la dezvoltarea cofetarilor și patiserilor din România, oferindu-le o scenă pe care să își poată etala, dar și perfecționa abilitățile. Din cauza lipsei unor astfel de competiții și a unei asemenea experiențe, ne-am confruntat cu o anumită reticență și teamă din partea cofetarilor de a se înscrie în concurs. Prin acest proiect încercăm să îi obișnuim și pe cofetari cu atmosfera competițională și să le arătăm oportunitățile reale pe care le au pentru dezvoltarea lor profesională”, afirmă Daniela Sima, organizatoarea Galei Premiilor Chefi de România și a acestui concurs.

Tema acestei prime ediții este „Anotimpuri”, concurenții având de executat un tort sau monoportii și două tipuri de praline – una turnată în formă și alta prelucrată manual, în cele 7 ore de concurs.

Juriul este format din cofetari care, de-a lungul timpului, au excelat prin activitatea lor:
•Mirela Cață – Pastry Chef și Manager Inovație la Ana Pan, membru în juriul Galei Premiilor Chefi de România
•Thomas Huit – Pastry Chef, Best Chocolatier Chefi de România 2025
•Gabriela Pascaru – Pastry Chef Pullman Hotel, membru în juriul Galei Premiilor Chefi de România

Evenimentul a strâns în jurul său parteneri de o calitate excepțională, lideri sau jucători importanți în domeniile în care activează, al căror sprijin este esențial pentru dezvoltarea comunității de cofetari și patiseri:
•Grupul LACTALIS România – cu brandurile LaDorna, Président și Galbani
•Callebaut România împreună cu Marathon Distribution
•ICEP Hotel School
•Baileys / PPD România
•Bilancia, Chocoline, Thermomix, Toneli, Chefs Work, Tiplog

Cei mai talentați 9 artizani se vor înfrunta live pentru titlul suprem și pentru trofeul Campionatul Național de Cofetari și Patiseri, care va fi creat de Alin Trif, artistul care creează și trofeele Galei. Premiile vor fi oferite de Callebaut, ICEP Hotel School și Carmela Dragomir, unul dintre cei mai renumiți Pastry Chefs din România.
Georgiana Vișan și Roxana Elena Mihăilă – Cofetăria Geolina, București
Claudia Toponoiu și Ramona Bizău – Art Dessert, București
Marius Ionuț Dascălu și Alexandru Ștefan – Cofetăria Alex – Moncris, Târgoviște
Dalia Maria Păduraru și Denisa Teodora Iordache – Restaurant Grand Castell Pașcani, Iași
Constantin Nicolae Licu și Violeta Cristina Totolan – Hotel InterContinental Athénée Palace Bucharest
Horia-Theodor Andronie și Traian-Andrei Andronie – Laborator Andronis Sweets
Cornelia Pătrașcu și Maia Galatan – Tărâmul Dulciurilor, Comuna Mogoșoaia
Elena Ivan și Cristina Enache – Tart Sweet Gallery, București
Cornel Morar și Ruxandra David – Clarion, Câmpina

Sursa

Naționala Cofetarilor și Patiserilor

Recente

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și...

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului –...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu...

Presiune asupra cheltuielilor de sărbători: buget mai mic pentru 51% dintre români

Studiu Reveal Marketing Research Studiul anual realizat de Reveal Marketing...

„Sadfishing”: Împărtășirea suferinței pe rețelele sociale pentru a atrage compasiune și reacții

Termenul Sadfishing se referă la postările emoționale din rețelele...

Tribunalul Bucureşti anulează procedura de selecţie a actualului Directorat al Transelectrica – 23.12.2025

Tribunalul Bucureşti a anulat astăzi procedura de selecţia a...

Cum este sărbătorit Crăciunul în lume. Tradiții și obiceiuri de pe tot globul

Pe continentul europeanÎn Germania, ''Christklots''...

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și speranța unui An Nou plin de împliniri!

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului – una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, alături de Paște, când sărbătorim învierea Mântuitorului...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o dată este să ni se prezinte cineva și, aproape în câteva secunde, să...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de persoane vulnerabile vor crește sau vor rămâne aceleași, ministrul Finanțelor a răspuns că programul se...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.