Analiză XTB: Disputele comerciale dintre SUA şi China cresc volatilitatea şi pun sub semnul întrebării trendul ascendent al pieţelor globale – 15.10.2025

Disputele comerciale dintre Statele Unite şi China au reaprins temerile investitorilor şi au pus sub semnul întrebării evoluţia ascendentă a pieţelor bursiere, potrivit unei analize realizate de Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România. Indicele S&P 500 înregistrează un avans de 13,2% de la începutul anului, dar creşterea ajunge la 33,2% faţă de minimele precedente, în contextul unei volatilităţi tot mai ridicate.

Escaladarea tensiunilor a fost provocată de anunţul preşedintelui SUA privind introducerea unor taxe vamale suplimentare de 100% pentru importurile din China şi renunţarea la întâlnirea programată cu preşedintele Xi Jinping. În replică, Beijingul a introdus restricţii de export pentru anumite minerale critice, amplificând presiunile asupra lanţurilor logistice şi industriale.

„Lipsa datelor macroeconomice, pe fondul suspendării activităţii sectorului public american, a lăsat loc tensiunilor comerciale să revină…

Citește articolul integral

Recente

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și...

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului –...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu...

Presiune asupra cheltuielilor de sărbători: buget mai mic pentru 51% dintre români

Studiu Reveal Marketing Research Studiul anual realizat de Reveal Marketing...

„Sadfishing”: Împărtășirea suferinței pe rețelele sociale pentru a atrage compasiune și reacții

Termenul Sadfishing se referă la postările emoționale din rețelele...

Tribunalul Bucureşti anulează procedura de selecţie a actualului Directorat al Transelectrica – 23.12.2025

Tribunalul Bucureşti a anulat astăzi procedura de selecţia a...

Cum este sărbătorit Crăciunul în lume. Tradiții și obiceiuri de pe tot globul

Pe continentul europeanÎn Germania, ''Christklots''...

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și speranța unui An Nou plin de împliniri!

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului – una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, alături de Paște, când sărbătorim învierea Mântuitorului...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o dată este să ni se prezinte cineva și, aproape în câteva secunde, să...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de persoane vulnerabile vor crește sau vor rămâne aceleași, ministrul Finanțelor a răspuns că programul se...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.