Tranzitul de gaze către Ungaria, pe care Transgaz îl asigură contra unor tarife specifice, a scăzut la jumătate, de săptămâna trecută până azi.
De la 7,2 milioane de metri cubi de gaze cât treceau zilnic pe la noi – capacitatea maximă a interconectorului Arad-Szeged, s-a ajuns la doar 3,8 milioane, potrivit datelor interactive Transgaz Line pack intraday | Transgaz. „Atât au nominalizat ei” este singura explicație pe care o dă directorul Transgaz, Ion Sterian, cu privire la scăderea tranzitului de gaze prin România.
Aceste cantități reprezentau în mare parte gazele rusești de care Ungaria este dependentă în asigurare consumului intern. Acestea vin prin Turcia, Bulgaria și pe la noi. Pe conductă, ar mai putea fi și mici cantități de gaze turcești, Ungaria fiind sub un acord multianual cu turcii pentru livrarea a circa 200 de milioane de metri cubi anual, parte pe la noi și parte prin Serbia. Budapesta își aduce gazele pe o…