ASF: Activele fondurilor de pensii facultative, în creştere cu 20%, la nivelul lunii august – 05.10.2025

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 6,59 miliarde de lei, la finalul lunii august 2025, în creştere cu 20%, comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară, informează Agerpres.

„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%)”, se arată în raport.

Valoarea contribuţiilor virate în luna august a fost de 79 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 167 de lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 4,2 miliarde de lei, respectiv 63,8%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,76 miliarde de lei (26,8%). Fondurile de investiţii se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 223,81 milioane de lei, respectiv 3,4% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 939.280 de participanţi, în luna august 2025.

Pe Pilonul III sunt…

Citește articolul integral

Recente

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și...

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului –...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu...

Presiune asupra cheltuielilor de sărbători: buget mai mic pentru 51% dintre români

Studiu Reveal Marketing Research Studiul anual realizat de Reveal Marketing...

„Sadfishing”: Împărtășirea suferinței pe rețelele sociale pentru a atrage compasiune și reacții

Termenul Sadfishing se referă la postările emoționale din rețelele...

Tribunalul Bucureşti anulează procedura de selecţie a actualului Directorat al Transelectrica – 23.12.2025

Tribunalul Bucureşti a anulat astăzi procedura de selecţia a...

Cum este sărbătorit Crăciunul în lume. Tradiții și obiceiuri de pe tot globul

Pe continentul europeanÎn Germania, ''Christklots''...

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și speranța unui An Nou plin de împliniri!

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului – una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, alături de Paște, când sărbătorim învierea Mântuitorului...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o dată este să ni se prezinte cineva și, aproape în câteva secunde, să...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de persoane vulnerabile vor crește sau vor rămâne aceleași, ministrul Finanțelor a răspuns că programul se...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.