
Cehia votează în zilele de 3 şi 4 octombrie la alegerile parlamentare, scrutinul fiind unul cu miză uriaşă, pentru că rezultatele ar putea îndepărta ţara de calea pro-europeană. După o campanie electorală susţinută inclusiv de discursuri antisistem promovate masiv pe TikTok, situaţie prin care a trecut şi România înainte de alegerile de acum câteva luni, toate privirile vor fi pe rezultatele anunţate sâmbătă de Praga.
Potrivit analiştilor XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale, alegerile din Cehia ar putea avea un impact important atât pentru economia ţării, cât şi pentru investitori.
Votul pentru Camera Deputaţilor din Republica Cehă a început vineri, 3 octombrie. Rezultatele vor fi probabil cunoscute sâmbătă seara, 4 octombrie, când se aşteaptă un rezultat foarte strâns. Opoziţia este uşor favorită în acest moment, cu câţiva potenţiali nou-veniţi, astfel încât gama de rezultate posibile este largă. Orice…