
Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au aprobat, în adunarea de ieri, participarea la capitalul social al noii burse de valori din Republica Moldova, conform raportului operatorului pieţei noastre de capital, publicat pe propriul site.
Memorandumul lansării unei noi burse de valori de peste Prut a fost semnat la mijlocul acestei luni, la Chişinău, eveniment la care au participat autorităţi ale ţării noastre şi reprezentanţi ai BVB.
Radu Hanga, preşedintele operatorului pieţei noastre de capital, a declarat, la evenimentul ce a marcat semnarea memorandumului: ”Ceea ce se întâmplă acum este mai mult decât o iniţiativă financiară. Am în vedere experienţa României, unde aş spune că bursa a devenit un simbol al încrederii în viitor, al cooperării regionale şi al aspiraţiilor comune de dezvoltare şi prosperitate”.
Preşedintele BVB a adăugat: ”Poziţia noastră la Bucureşti, în discuţiile pe care le-am avut în ultimii ani, a fost foarte…