Principele Radu al României a făcut un apel la unirea eforturilor întregii societăți pentru protejarea patrimoniului Domeniului Regal Peleș, simbol al identității culturale și istorice românești, subliniind că sănătatea acestor clădiri este o răspundere a noastră, a celor de la Bruxelles și a celor de la București.
Alteța Sa Regală a participat, marți, la deschiderea celei de-a treia ediții a conferinței ‘Protejarea și punerea în valoare a patrimoniului Domeniului Regal Peleș – interes național și european’, organizată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, sub auspiciile Familie Regale a României, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‘Carol I’ din București.
‘Rostul acestor întâlniri este de a spune atât mediului privat, acelei părți din societatea românească care produce prosperitate și organismelor europene, cele care, prin statutul lor, au luat (…) în responsabilitate…
