
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii trecute, în contrast cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a urcat cu 0,87%, până la 20.831 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,75%, până la 4.031 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 61,1 milioane lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 35 milioane lei, dar sub media zilnică a anului, de 163 milioane lei, sumă care include, totuşi, şi ofertele de titluri de stat Fidelis, ce ridică artificial suma.
În piaţa ”regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Digi Communications (DIGI), ce au cumulat un rulaj de 18,7 milioane lei, titlurile operatorului de telecomunicaţii având o creştere de 9,33%, până la 90,2 lei. Creşterea a fost…