România se pregătește să intre într-o nouă eră de austeritate, mascată în discursuri tehnocrate despre „salvarea țării de la colaps”. În realitate, noul pachet de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan nu este altceva decât transferul greșelilor politice și al proastei guvernări pe umerii celor mulți. Se taie din venituri, se crește TVA-ul, se pun biruri pe consum și se taxează pensiile – în timp ce marile averi, profiturile colosale ale multinaționalelor și optimizările fiscale ale giganților din energie, retail și bancar rămân aproape intacte.
Premierul recunoaște că „plătesc și cei care n-au participat la cheltuielile necugetate ale statului”, dar acceptă cu seninătate acest sacrificiu colectiv, justificând că „nu există corecții fără costuri”. O afirmație care ar avea sens doar într-un stat în care povara este împărțită echitabil. România, însă, nu este un astfel de stat. Aici, corecțiile se fac în jos – la masa celor mulți, în coșul de cumpărături al familiilor de rând, în pensiile modeste și în salariile plafonate ale profesorilor și medicilor, în vreme ce sus, în vârful piramidei, băncile, marile rețele de retail și exploatatorii resurselor naturale continuă să jubileze.
Să spunem lucrurilor pe nume: majorarea TVA în plină inflație nu este o măsură de reformă, ci una de disperare. TVA-ul este o taxă regresivă, care lovește cel mai puternic în cei cu venituri mici. Să crești TVA-ul la alimente, medicamente, apă, energie termică și alte bunuri esențiale înseamnă să lovești exact acolo unde doare mai tare. Și nu, a introduce o „schemă de restituire” pentru companiile de transport nu atenuează cu nimic impactul asupra cetățeanului de rând care își vede scumpindu-se cartofii, pâinea și pastilele pentru tensiune.
În paralel, se evită cu o eleganță suspectă discuția despre redevențele ridicol de mici pe care le plătesc companiile care exploatează resursele naturale ale României. Țara pierde anual miliarde de euro din aur, gaze, petrol și lemn, fără ca aceste bogății să se reflecte în bunăstarea populației. În același timp, marile lanțuri de magazine – care rulează miliarde – raportează profituri infime și își repatriază liniștite câștigurile prin paradisuri fiscale. Nu vedem nicio măsură serioasă de combatere a acestor optimizări fiscale. Nici măcar un audit temeinic al contractelor de concesiune, nici o plafonare a adaosurilor comerciale în zonele critice, nici măcar o dezbatere publică reală pe subiect.
Asemenea măsuri nu doar că sunt nedrepte, dar devin periculoase. România nu trăiește într-un vid geopolitic. Rusia duce un război hibrid deschis împotriva țării noastre, cu campanii de dezinformare, infiltrare economică și tentative continue de destabilizare socială. În acest context, un guvern care își asumă măsuri fiscale brutale, fără o dezbatere parlamentară reală, alimentează exact ceea ce inamicul extern așteaptă: nemulțumire populară, tensiune socială și ruptură între cetățean și stat.
Nu poți cere sacrificii de la profesori în timp ce le mărești norma și le îngheți salariile. Nu poți cere pensionarilor să suporte CASS, în timp ce unele categorii de privilegiați își încasează nestingheriți „primele de pensionare” sau pensii speciale de zeci de mii de lei lunar. Nu poți cere solidaritate fiscală, în timp ce marea evaziune, marile averi și marile companii se fofilează sub protecția unui stat slab cu cei puternici și tare doar cu cei vulnerabili.
Da, România are o problemă cu deficitul. Da, trebuie corectat. Dar nu pe spinarea celor care abia își plătesc facturile, ci prin politici fiscale curajoase, echitabile și transparente. Se pot colecta mai mulți bani fără a sufoca consumul: prin digitalizarea ANAF, prin controlul prețurilor de transfer, prin impozitarea marilor averi, prin combaterea reală a evaziunii, prin auditarea marilor contracte publice.
Însă pentru toate acestea este nevoie de voință politică. Iar asumarea răspunderii, în forma sa actuală, pare mai degrabă un paravan pentru evitarea răspunderii reale.
„Riscul Greciei” invocat de premier este real, dar pericolul cel mai apropiat nu vine din piețele financiare, ci din nemulțumirea acumulată în societate.
Când milioane de oameni simt că plătesc pentru ce au greșit alții, când tinerii nu-și mai găsesc locul, profesorii nu mai au motivație, pensionarii trăiesc cu frica viitorului, iar cei de la putere dau vina pe „moștenirea grea”, se creează un cocktail exploziv. O bombă socială reală gata să detoneze.
Iar Rusia abia așteaptă…
Bogdan A. Păpădie
