Istoria spionajului (XV) – Robinson Crusoe și „O mie și una de nopți”

Aşa-numita „perioadă a imperiilor” dintre 1700 şi 1900 a adus cu sine naşterea spionajului modern, concretizată în organizarea unor servicii, agenţii de informaţii eficiente şi marcată de activitatea unor agenţi profesionişti, ceea ce a avut repercusiuni reale în desfăşurarea unor evenimente istorice. În secolul XIX, serviciile secrete ale Marii Britanii capătă contururi precise şi sunt adaptate la rolul Albionului pe plan mondial. În 1844, este fondat „British Intelligence Service”, iar, în a două jumătate a secolului, apar agenţii distincte însărcinate cu activitatea de informaţii şi contra-informaţii.

® Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţit-o permanent atât în ce priveşte evenimentele majore, cât şi în „viaţa de fiecare zi”, astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc intim cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, în volumul „Războiul din umbră: Spionajul și fascinația Puterii”, reeditat sub titlul de „Frăția spionilor – Istoria Războiului din umbră” (autor Bogdan A. Păpădie – vezi aici), se arată cum istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea pericolele şi erorile care ne mai ameninţă. (mai multe despre istoria spionajului aici)

Anglia a fost probabil Marea Putere care a reuşit să desfăşoare cele mai eficiente acţiuni de spionaj în cele mai diferite puncte ale Europei şi chiar in afara ei, încă din secolul XVII, prin intermediul unor agenţi care pot fi consideraţi adevărate personalităţi ale domeniului, dar şi culturale. Este vorba de exemplu, de Aphra Behn (1640-1689), denumită şi „Incomparabila”, una dintre primele scriitoare profesioniste din literatura engleză şi, concomitent, spioană în serviciul Angliei, mai ales în Ţările de Jos. O altă personalitate culturală implicată în acţiuni informative a fost părintele lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe¹, considerat ca unul dintre întemeietorii serviciului de informaţii britanic.

Dintre spionii perioadei războaielor napoleoniene, în care ţinta spionajului britanic era bineînţeles Franţa, sunt de amintit diplomatul William Wickham (1761-1840) şi contele d’Antreg, care a fost şi agent dublu.

*

Un rol major în desfăşurarea de acţiuni informative, chiar dincolo de graniţele Europei, l-au avut exploratorii, între care s-au numărat somităţi ştiinţifice ale perioadei, ca şi aşi ai spionajului, deschizători de drumuri pentru expansiunea colonială britanică.

Dintre exemplele cele mai celebre, sunt de amintit acelea ale lui William Moorcroft (1767-1825), considerat pionier al cunoaşterii geografiei Munţilor Himalaia, și Francis Younghusband (1863-1912), care a avut un rol important în explorarea drumurilor spre India şi China, țară care a preluat și dus acest concept în zilele noastre la nivel de artă (vezi aici).

Considerat unul dintre cei mai eficienţi spioni pe care i-a avut Anglia în secolul XIX, Sir Francis Richard Burton (1821-1890/ imaginea reprezentativă a articolului) a fost, în acelaşi timp, un explorator şi om de ştiinţă de excepţie in Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi traducător al colecţiei de basme „O mie şi una de nopţi”.

*

În perioada regalităţii, a Revoluţiei şi în aceea a războaielor napoleoniene, Franţa s-a afirmat, corespunzător ambiţiilor şi intereselor sale, ca una dintre Marile Puteri şi pe „frontul secret”. O asemenea atitudine activă s-a menţinut şi în cursul Imperiului şi, ulterior al Republicii. Dintre toate serviciile secrete moderne, „Biroul 2”² francez („Deuexieme Bureau”), creat în 1874, s-a apropiat de performanţele „Intelligence Service”-ului³ britanic. Totuşi, au existat şi o serie de eşecuri sau chiar cazuri de corupţie, care au aruncat o „umbră” asupra activităţii sale, cum a fost „afacerea Dreyfus”⁴.

Louise de Keroualle (1649-1734), care a fost considerată ca fiind „cea mai cunoscută dintre spioanele franţuzoaice” din secolul XVII, s-a făcut remarcată din tinereţe nu numai prin frumuseţe, ci şi prin inteligenţa sa ieşită din comun, ceea ce i-a permis să devină iubita prinţului de Wales⁵, Frederick, dar şi agentă pe lângă acesta.

Desigur, nu poate fi trecută cu vederea nici activitatea de agent a „spionului travestit”, Charles Éon de Beaumont (1728–1810), agent al serviciului secret regal („Secret du roi”) în Rusia şi Anglia. (foto: bbc.com, artistoric.com, alamy.com, world4.eu) (va urma)

–––-

¹ născut Daniel Foe (1660-1731) – jurnalist și scriitor englez. Celebru prin romanul Robinson Crusoe (1719), o poveste despre un om naufragiat, care a rămas singur pe o insulă. Alături de Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez și primul mare romancier realist din literatura engleză.

² (în franceză: Deuexieme Bureau) – Spionajul francez, înființat prin Decizia ministerială din 29 februarie 1920.

³ Secret Intelligence Service (MI6) – se ocupă cu culegerea de informații, cu ajutorul mijloacelor umane și este agenția de spionaj a Marii Britanii.

⁴ Afacerea Dreyfus a fost un conflict social și politic major din timpul celei de-a Treia Republici franceze, izbucnit la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acuzației de trădare îndreptată împotriva căpitanului Alfred Dreyfus, francez de origine alsaciană și de confesiune mozaică care, într-un final, a fost exonerat. Afacerea a bulversat societatea franceză vreme de doisprezece ani, din 1894 până în 1906, divizând-o profund și de durată în două tabere opuse, dreyfusarzii (partizani ai nevinovăției lui Dreyfus) și antidreyfusarzii (partizani ai vinovăției lui). Condamnarea la sfârșitul lui 1894 a căpitanului Dreyfus, pentru o pretinsă transmitere de documente secrete Imperiului German, a fost o eroare judi-ciară venită pe fondul spionajului, într-un context social deosebit de propice antisemitismului și urii împotriva Imperiului German, în urma anexării Alsaciei și a unei părți din Lorena în 1871. Afacerea a provocat o serie de crize politice și sociale unice în Franța. Scandalul s-a încheiat cu adevărat abia în 1906, printr-o decizie a Curții de Casație, care l-a exonerat și l-a reabilitat definitiv pe Dreyfus.

⁵ Frederick Frederick Louis, Prinț de Wales (1707-1751) – membru al Casei de Hanovra, primul copil al regelui George al II-lea și tatăl regelui George al III-lea ai Marii Britanii și străbunicul reginei Victoria a Regatului Unit.