Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţit-o permanent atât în ce priveşte evenimentele majore, cât şi „viaţa de fiecare zi”, astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc intim cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, în volumul „Războiul din umbră: Spionajul și fascinația Puterii” (autor Bogdan A. Păpădie) se arată cum istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea pericolele şi erorile care ne mai ameninţă.
*
Încă de la începutul perioadei sale de existenţă, Biserica Catolică a devenit o forţă în domeniul spionajului. Dispunând de un numeros şi puternic aparat birocratic, de importante resurse, ea a avut posibilitatea să controleze şi anumite operaţiuni informative, creând o adevărată reţea de spioni. Dominaţia bisericii în domeniul spionajului a fost concurată în perioada Renaşterii, când consolidarea statelor centralizate a făcut ca acestea să preia iniţiativa şi chiar să-şi instituie dominaţia, monopolul în acest domeniu, în vederea protejării propriilor interese de natură politică şi militară, dar şi economice şi comerciale. Un exemplu elocvent ar fi cel al Marilor Puteri medievale.
În context, începuturile spionajului/contraspionajului englez şi, în bună măsură, ale celui european datează încă din Evul Mediu, când, în timpul domniei lui Henric al VII-lea, ambasadorii sau trimişii cu misiuni speciale ai Londrei aveau şi atribuţii legate de strângerea de informaţii. De asemenea, în această perioadă se poate vorbi de spioni profesionişti, ca şi de structuri, organisme informative, avându-i la conducere pe cardinalul Thomas Wolsey şi pe Thomas Cromwell.
Specific pentru spionajul englez al acestei perioade a fost faptul că reprezentanţi de marcă ai mediilor culturale au desfăşurat activităţi informative. Astfel, unul dintre cei mai cunoscuţi spioni ai Renaşterii a fost Pierre Alamire (1470-1536), compozitor, inginer, diplomat şi spion în slujba lui Henric al VIII-lea. Probabil se cunoaşte mai puţin faptul că poetul şi dramaturgul Christopher Marlowe a fost agent în slujba reginei Elisabeta I, ceea ce se numeşte un „gentleman spy” („spion gentleman”).
Ambasadorul Angliei la Paris, sir Edward Stafford, a fost considerat unul dintre primii diplomaţi-agenţi dubli. Performanţa lui Prior Matthew (1664-1721), preot şi diplomat, a fost organizarea unei reţele de spioni în Franţa. Având în vedere puterea navală a „Albionului”, din această „galerie” de agenţi nu putea lipsi un marinar, John Deane (1679-1762), spion în Rusia.(Foto: Henric al-VII-lea, întemeietorul dinastiei Tudorilor – descopera.ro) (va urma)
- Mai multe articole despre istoria spionajului aici
