Finala prezidențială se va disputa între George Simion și Nicușor Dan. Previzibil, în ciuda scenariilor alarmiste sau optimiste vehiculate de diverși analiști de ocazie. Marea necunoscută rămâne, însă, ce va urma după ce unul dintre ei va deveni noul locatar de la Palatul Cotroceni. Va fi mai bine pentru cei mulți? Mă îndoiesc…
Indiferent cine va fi următorul Președinte al României, realitatea economică rămâne sumbră. Dezastrul la care s-a ajuns în ultimul deceniu – nu că guvernările anterioare ar fi fost vreun model – va fi decontat, ca de obicei, de cetățeanul de rând. Artificiile bugetare și declarațiile mincinoase nu țin de foame, iar cifrele nu pot fi cosmetizate la nesfârșit. Ne apropiem vertiginos de colaps economic și de o posibilă incapacitate de plată. Iar pentru a redresa situația, va fi nevoie de o nouă curbă de sacrificiu – dureroasă, dar inevitabilă.
Tot mai des aud opinii entuziaste, venite mai ales din zona celor fără pregătire economică sau politică, că venirea lui George Simion la Cotroceni ar aduce „Marea Schimbare”. Serios? Ce poate face un președinte fără sprijinul unui Parlament, clar ostil, dominat de PSD, PNL și reprezentanți ai minorităților? Unii vor spune că poate forța alegeri anticipate, prin refuzul numirii unui premier. Dar asta ar însemna adâncirea instabilității și costuri suplimentare pentru un buget deja epuizat.
Alții invocă ideea unui guvern condus de Călin Georgescu. Dar acest lucru nu va dizolva opoziția parlamentară, iar Georgescu nu a demonstrat nicăieri că poate scoate o economie din prăpastie. România nu-și mai permite experimente. Suntem deja la fundul sacului, cu o datorie externă uriașă, în timp ce încasările stau pe loc, ca să fiu blând.
Să fie, atunci, o variantă mai bună Nicușor Dan? Mă tem că nu. A demonstrat în timpul mandatului de la București că nu poate gestiona eficient nici măcar problemele unui oraș. Cum ar putea, în mod realist, să gestioneze o țară? Bucureștiul e un test important, iar rezultatele sunt departe de a fi mulțumitoare.
Mai grav e că mulți uită sau ignoră faptul că, în România, președintele are atribuții limitate. Constituția nu-i dă puteri executive sau legislative. Președintele nu face legi, nu alocă bugete și nu decide politici economice. Parlamentul legiferează, Guvernul execută, ca Executiv care aplică legile. Președintele, în cel mai bun caz, poate media, semnala, reprezenta. Deci unde e „minunea” Simion? Sau „reforma” Nicușor?
Prin urmare, oricine va câștiga această finală prezidențială, realitatea de zi cu zi a românilor nu se va schimba în mod fundamental. Ne vom trezi repede la realitate. Vom continua să supraviețuim economic, cu exporturi mai mici decât importurile și cu generarea de deficit, cu firme străine care scot anual miliarde din țară, cu salarii mici și speranțe mari. Vom continua să fim ignorați în geopolitica regională și internațională, pentru că nu avem ce pune pe masa negocierilor. Vom continua să fim mințiți de o clasă politică obsedată de privilegii, care repetă la nesfârșit că „nu sunt bani”. Dar, culmea, pentru ei se găsesc întotdeauna.
Pentru mine, lucrurile sunt clare: nimeni nu moare de grija celor mulți. Nici Simion, nici Dan. Lupta este pentru putere, pentru accesul la resurse, pentru controlul instituțiilor și al bugetului. Ei și camarilele lor vor trăi bine. Pe banii noștri.
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Mai ales dacă traista e găurită…
Bogdan Păpădie
