INTERVIU. Omul care a transformat o mișcare civico-politică în cel de-al doilea partid al României ni se destăinuie! (I) Claudiu Richard Târziu: „Fiecare strănut de la Bruxelles se transformă într-o gripă la București.”

Seria de interviuri realizate, în 2025, de publicația „Cronica Politică” cu reprezentanți ai clasei politice debutează cu un dialog incitant. Domnul Claudiu Richard Târziu, europarlamentar și președinte C.N.C. AUR, este unul dintre politicienii români care a reușit în doar câțiva ani să adune în jurul său un număr mare de susținători, dar și numeroși critici. Bun observator al scenei politice româneşti, Claudiu Târziu a izbutit, prin luările sale de poziţie, să devină apreciat de oameni politici din tot spectrul politic românesc și nu numai, precum și de susținătorii dreptei ce au îmbrățișat curentele naționalist și cel suveranist. Abordările pe diverse teme ce ţin de politica internă și externă, dar nu numai, au contribuit la conturarea unui portret de om politic atent la nevoile societăţii româneşti, dedicat cauzei naționale. La debut de an, omul și politicianul Claudiu Richard Târziu se destinuie cititorilor publicației „Cronica Politică”, vorbindu-ne despre viziune, politici, măsuri economice, relații internaționale, dar și proiecte personale. (partea a doua aici)

Cronica Politică: Cum vede omul politic Claudiu Richard Târziu începutul anului 2025, din perspectiva politicii europene și interne a României?

Claudiu Târziu: Perspectiva este sumbră! Realegerea Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene ne dă frisoane. Economia europeană va suferi și mai mult de pe urma Pactului Verde („Green Deal” – n.r.), pe care președintele CE a amenințat să-l ducă la alt nivel. Ideologizarea fiecărui act politic emanat de la Bruxelles se va accentua. Asta însemnând, de pildă, că meritocrația va păli în fața comandamentelor ideologiei de gen, ceea ce va duce la scăderea performanței. Războiul cu Ucraina va fi alimentat în continuare cu bani și armament din țările UE.

Cronica Politică: Fapte ce ne vor afecta și pe noi…

Claudiu Târziu: Cu certitudine, fiecare strănut de la Bruxelles se transformă într-o gripă la București. Altfel spus, politica CE ne va afecta în cel mai înalt grad. Cheltuielile militare vor crește și pentru România, în beneficiul Ucrainei, piața liberă de la noi, ca și din alte colțuri ale UE, va fi distorsionată de privilegierea prin dictat a produselor ucrainene, se vor mai închide din unitățile de producție (pe energie, dar nu numai) considerate poluante, deci vom pierde bani, libertatea de exprimare va fi tot mai restrânsă. Asta ca să dau numai câteva exemple.

Cronica Politică: Dacă tot am adus vorba despre politica europeană, care considerați că trebuie să fie prioritățile Uniunii Europene în acest an, în contextul schimbărilor economice și geopolitice?

Claudiu Târziu: Revigorarea economică și stoparea războiului din Ucraina. Dar pentru asta, la Bruxelles ar trebui să conducă oameni politici cu viziune și cu dragoste pentru Uniunea Europeană. Din păcate, nu avem parte decât de politicieni care lucrează în contra proiectului european, pe care îl dinamitează cu măsuri dictate de o ideologie falimentară, neomarxismul, și dintr-o cultură a morții, care izvorăște din această ideologie.

Cronica Politică: Măsuri pe care tot mai mulți europeni le resping, iar ascensiunea așa-ziselor partide populiste și extremiste, în fapt a mișcărilor suveraniste, este o dovadă. Revenind la noi, care sunt provocările pe care le anticipați? La ce să ne așteptăm?

Claudiu Târziu: 2025 va fi un an greu, plin de conflicte și revolte sociale, cu privațiuni și măsuri de austeritate, un an care ne va pune pe toți în stare de alertă. Un an al nesiguranței, din care putem ieși numai dacă avem conducători pricepuți și hotărâți să slujească interesul național. Iar din acest punct de vedere, stăm rău. Nu avem un președinte ales legitim, ci o prelungire ilegală a mandatului de președinte a unui personaj care nu a făcut nimic pentru țară și un guvern pus de el tot în mod ilegitim.

Cronica Politică: Să ne oprim puțin asupra stadiului implementării programelor și strategiilor europene în România. Cum stăm la acest capitol și care sunt cele mai importante proiecte de care trebuie sau ar trebui să profite țara noastră în acest an?

Claudiu Târziu: Guvernele din ultimii ani au preferat ca, în loc să acorde prioritate absorbției fondurilor europene nerambursabile, să se împrumute. De ce? Pentru că din fondurile UE se fură mai greu, mai puțin, cu mai multe riscuri, dar din bugetul țării s-au îndestulat toți clienții politici ai PSD, PNL, UDMR și, o vreme, și cei ai USR. Găurile provocate bugetului au fost astupate, secvențial, cu împrumuturi masive, la dobânzi uriașe. Numai anul trecut, guvernul condus de liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a împrumutat cu 50 de miliarde de euro, o treime din datoria publică a României. Deficitul bugetar a ajuns la 9% din PIB. Datoria publică la 53% din PIB.

Cronica Politică: Un veritabil dezastru! Totuși guvernanții continuă să inunde spațiul public cu importanța banilor din PNRR, spunându-ne obsesiv că banii alocați pentru Planul Național de Redresare și Reziliență…

Claudiu Târziu: PNRR nu a fost de vreun mare ajutor, ci, așa cum nu m-am sfiit să-l calific de la tribuna Parlamentului național, un ajutor de înmormântare. Dar nici pe acela nu am avut inteligența să-l accesăm, dacă tot l-am asumat ca țară. Am pierdut bani pentru că majoritatea parlamentară nu a făcut reformele la care s-a angajat. Deci, ca să conchid, degeaba ne gândim la proiecte și strategii, că nu acestea ne lipsesc, dacă nu avem la guvernare oameni capabili și responsabili. Și iată că nu avem. Pentru că nu am reușit să-i schimbăm.

Cronica Politică: Considerați că România mai are de atins obiective legate de integrarea europeană în 2025?

Claudiu Târziu: România nu este restantă la capitolul integrare europeană, dimpotrivă. De pildă, și-a atins obiectivele privind reducerea emisiilor de carbon stabilite pentru până în 2030. Drept care, acum e silită să treacă la măsurile care vizează orizontul anului 2050. Or asta e nebunie curată. Noi deja am pierdut enorm din această „tranziție verde”, cum i se spune, și urmează să ne lichidăm industriile dacă mergem pe aceeași direcție. Mai mult, viața tuturor va fi mult îngreunată. De exemplu, se încearcă eliminarea încălzirii cu lemne, în condițiile în care 80 la sută din gospodăriile din mediul rural se încălzesc cu lemne, iar rețeaua de gaz nu este și nici nu va fi extinsă, pentru că și la gaz vom fi obligați să renunțăm.

Cronica Politică: Fără să punem nimic în schimb sau, cum spuneau bătrânii noștri înțelepți, unii au ales să pună carul înaintea boilor. Totuși, concret, există teme ce trebuie abordate mai mult la nivel european pentru România?

Claudiu Târziu: Da, sunt multe teme de abordat în interesul României și ele sunt în egală măsură de tip economic și de tip cultural. Un exemplu: imigrația ilegală – nu avem de ce să devenim refugiul celor care au intrat fără documente legale în UE. Un alt exemplu: eliminarea unităților de producție a energiei pe cărbune – nu e corect să ni se ceară asta nouă, în vreme ce în alte state s-a revenit la producția de energie pe cărbune. Și un ultim exemplu: denaturarea conceptului de democrație – anularea alegerilor prezidențiale din România a fost dictată de Bruxelles sau cel puțin acceptată, pentru că nu ar fi ieșit candidatul acceptabil pentru Puterile occidentale. Așa ceva este inadmisibil. Ne întoarcem în dictatură! Iar UE seamănă tot mai mult cu URSS, dacă girează sau chiar stimulează astfel de acte antidemocratice.

Cronica Politică: Practic mereu sacrificați în jocul internațional de interese, cu pierderi pe măsură.

Claudiu Târziu: Da, deoarece România are de recuperat un decalaj foarte mare de dezvoltare pentru a-și desăvârși integrarea în Uniunea Europeană, iar acesta este un obiectiv ratat și din partea noastră, dar mai ales din partea Bruxelles-ului. România a făcut sacrificii, cedări și compromisuri imense în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Fiecare capitol negociat cu toate statele membre la data aceea a însemnat un acord în cadrul căruia România a fost forțată să ofere câte ceva la schimb. Dacă am lua numai dosarul cu Austria, și tot am constata că aderarea la UE ne-a costat extrem de mult. Dar unde au fost compensațiile pentru aceste cedări? Am închis și am vândut companii, fabrici, industrii întregi. Ne-am falimentat o mare parte dintre firmele din agricultură. În schimb, am primit doar limitări de contingente la export, norme și reglementări care ne-au distrus balanța comercială.

Cronica Politică: Cu alte cuvinte, nivelul de dezvoltare a României ar trebui să fie o prioritate sau măcar o responsabilitate pentru Comisia Europeană?

Claudiu Târziu: De ce este nivelul de dezvoltare a României o responsabilitate a Bruxelles-ului? Pentru că Uniunea Europeană este atât de puternică pe cât de puternice sunt toate statele ei. Cu o periferie subdezvoltată și orientată mai ales spre consum și cedare de materii prime, UE riscă să devină un gigant cu picioare de lut, într-o lume geopolitică în care competiția este deja necruțătoare.

Cronica Politică: Un nivel de dezvoltare solicită implementarea de strategii și proiecte. Dacă despre strategii am mai vorbit, ce proiecte europene importante considerați că pot contribui la dezvoltarea României și ce veți face pentru a le sprijini?

Claudiu Târziu: În mandatul președintelui CE, Ursula von der Leyen, nu există nimic ce aș putea susține cu inima ușoară. De aceea, am votat împotriva învestirii ei și a Colegiului Comisarilor, pe care îl conduce. Ideologia care stă la baza programului pe care l-a enunțat pentru noul mandat, măsurile concrete pe care le prevede și întreaga abordare a unor probleme de viață și de moarte pentru UE sunt greșite din perspectiva mea, de conservator, adică de om normal, care trăiește pe baza unor repere sănătoase, dintre care primul este dragostea pentru Dumnezeu, națiune, familie și libertate. (va urma) / A consemnat Bogdan Păpădie

Recente

VIDEO: Scandalul Nordis – Marcel Ciolacu anunță că va dezvălui datele de pe facturi

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că va...

TradeVille: Volatilitate pe pieţele internaţionale, în decembrie – 13.01.2025

Luna decembrie a fost marcată de volatilitate pe pieţele...

ANALIA SELIS prezintă: Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI”

Programul  turneului cuprinde recitaluri în...

Am ales să începem cu fetele 

   Cea mai așteptată și intensă premieră a începutului de...

Diferențe între urban și rural: venituri și cheltuieli

Diferențele dintre urban și rural rămân semnificative, gospodăriile urbane...

Evenimentele festive din 13 ianuarie 2025

Sărbătorile zilei din 13 ianuarie 2025 - Sf. Mc....

BVB Tranzacţii de numai 50 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului trecut – 13.01.2025

Valoarea tranzacţiilor realizate în ultima şedinţă a săptămânii trecute...

Și dacă…

Am stat cu ochii pe televiziunile occidentale toată ziua...

VIDEO: Scandalul Nordis – Marcel Ciolacu anunță că va dezvălui datele de pe facturi

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că va face publică şi data de pe facturile Nordis pe care le-a făcut deja cunoscute public.Ciolacu...

TradeVille: Volatilitate pe pieţele internaţionale, în decembrie – 13.01.2025

Luna decembrie a fost marcată de volatilitate pe pieţele internaţionale. În SUA, bursele au înregistrat fluctuaţii, cu sectoare tehnologice în prim-plan. În Europa, inflaţia...

ANALIA SELIS prezintă: Turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI”

Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea,...

Am ales să începem cu fetele 

   Cea mai așteptată și intensă premieră a începutului de an. Show-ul care demonstrează că atunci când ești într-o relație puternică, nicio provocare nu-ți poate...

Diferențe între urban și rural: venituri și cheltuieli

Diferențele dintre urban și rural rămân semnificative, gospodăriile urbane raportând venituri cu 1,3 ori mai mari decât cele rurale Potrivit datelor INS, gospodăriile din România...

Violențe la protestul AUR din Capitală. O mașină a știrilor B1 TV a fost vandalizată iar un operator a fost lovit cu brutalitate

George Lupu (www.b1tv.ro) O echipă B1 TV a fost agresată de către protestatarii AUR care s-au adunat duminică în Capitală, în ciuda faptului că George...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.