Amnesty International a publicat un raport care susține că oficialii sârbi au instalat programe spion pe telefoanele a zeci de jurnaliști și activiști. Aceste programe au fost folosite pentru a fura date personale, inclusiv contacte și capturi de ecran, care au fost încărcate pe servere controlate de guvernul sârb. În două cazuri, a fost folosit software de la compania israeliană „Cellebrite” pentru a debloca telefoanele înainte de instalarea programului spion, denumit „NoviSpy”. Amnesty a afirmat că mulți dintre cei afectați au observat activități suspecte pe telefoanele lor imediat după întâlnirile cu autoritățile sârbe.
„Cellebrite”, un furnizor important de tehnologie pentru forțele de ordine, a declarat că va investiga aceste acuzații, deoarece ar putea încălca acordurile de utilizare ale produselor sale. Programul spion a ajuns în Serbia printr-un pachet de asistență pentru integrarea Serbiei în Uniunea Europeană, finanțat de guvernul norvegian și administrat de UNOPS (Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect). Deși livrarea a fost temporar oprită în 2018, dispozitivele au fost trimise în 2019. Ambasada Norvegiei și UNOPS au exprimat preocupări și au promis o investigație suplimentară. (editor: Carmen Ieremia/ foto: thefantasybox.com)