
Nikita a trecut pin momente la care nu s-ar fi așteptat. A fost bătută de un bărbat, în Centrul Vechi, după ce a mers într-un club. Mihaela Ispas a povestit că agresorul ar fi avut și un cuțit cu care a amenințat-o. Polițiștii au intervenit și l-au imobilizat pe agresor, în timp ce vedeta a ajuns la spital.
Nikita a povestit că a mers în clubul unui prieten în urmă cu două zile. A fost abordată de un bărbat, dar ea a refuzat să vorbească cu individul. Când a ieșit afară a fost luată la bătaie de bărbatul care a urmărit-o și a lovit-o cu bestialitate.
„În dimineața asta era să fiu omorâtă. M-au scăpat polițiștii! Un bărbat nu mă lăsa deloc în pace, îmi tot zicea: «vino la mine, că altfel te omor». Nu m-am dus, iar când am ieșit afară a început să mă lovească, mi-a dat pumni în cap și a scos cuțitul. S-a întâmplat acum spre dimineață, în Centrul Vechi, la un club foarte renumit. Acel club e ca și casa mea, e al unui…