Potrivit News.ro, Marinescu reacționează în urma evoluțiilor publice legate de documentarul Recorder.
„Este inacceptabilă orice formă de persecuţie a unei persoane pentru că ar sesiza aspecte care, în opinia sa, constituie disfuncţionalităţi sau abuzuri în sistemul în care activează. Astfel de sesizări trebuie verificate şi clarificate, nu reprimate”, a afirmat ministrul pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că va acţiona „cu respectarea legii şi a independenţei justiţiei” pentru a lămuri acuzaţiile aduse în documentar.
Ministrul nu a primit sesizări privind abuzuri
Marinescu a precizat că, de la începutul mandatului său, nu a primit nicio sesizare de la magistrați privind posibilele persecuții, nereguli în cadrul CSM sau în organizarea concursurilor pentru funcții de conducere.
El a încurajat magistrații care consideră că există astfel de situații să le semnaleze public sau instituțiilor competente.