Potrivit News.ro, Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra vestului Ucrainei, aproape de graniţa poloneză.
Avioane mobilizate şi nivel maxim de pregătire
„În legătură cu atacul Federației Ruse, care efectuează lovituri asupra unor obiective aflate pe teritoriul Ucrainei, în spațiul nostru aerian operează aviația poloneză și aliată.
Conform procedurilor în vigoare, Comandantul Operațional al Forțelor Armate a activat forțele și mijloacele necesare aflate la dispoziția sa. Au fost ridicate în aer perechile de vânătoare aflate în serviciul de luptă și avionul de avertizare timpurie, iar sistemele terestre de apărare aeriană și supraveghere radiolocație au atins cel mai înalt nivel de pregătire.
Aceste acțiuni au un caracter preventiv și sunt orientate spre asigurarea și protejarea spațiului aerian, în special în regiunile apropiate de zonele amenințate.
Comandamentul Operațional al Forțelor Armate monitorizează situația actuală, iar…