Aparent, întâlnirea celor doi președinți, pe 30 octombrie, la Busan, a fost una foarte călduroasă și a adus rezultatele așteptate. Trump l-a numit pe Xi „prietenul său”, un „președinte foarte distins și respectat” și „un mare lider al unei țări mărețe”. Trump a spus că se așteaptă ca cei doi să „aibă o relație fantastică pentru o perioadă lungă de timp”. În timpul discursului de deschidere, Xi a vorbit despre un sentiment „cald” la revederea lui Trump. El a prezentat cele două puteri drept „parteneri și prieteni” capabili să se ajute „reciproc să reușească și să prospere împreună”. Xi a declarat că „dezvoltarea Chinei merge mână în mână cu viziunea dumneavoastră de a face America din nou măreață”.
Trump a spus că întâlnirea a fost un ”mare succes”, adăugând că SUA vor reduce tarifele vamale pentru produsele din China de la 57%, la 47% în următorul an (este vorba despre o reducere cu 10% a…