
Atenţia investitorilor din România a fost, luna trecută, aliniată cu entuziasmul global faţă de inteligenţa artificială şi producătorii de cipuri, ceea ce a propulsat compania Advanced Micro Devices (AMD) pe primul loc în topul celor mai cumpărate acţiuni de către români, conform unui comunicat transmis redacţiei.
De la începutul anului, acţiunile AMD au înregistrat un avans de peste 90%, depăşind de aproape trei ori câştigurile înregistrate de indicele PHLX Semiconductor Sector (+32,85% în aceeaşi perioadă), arată Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România.
Acest optimism a transformat rapid un interes iniţial discret, într-un entuziasm deplin, acţiunile AMD ajungând în prim-planul ştirilor pe Wall Street, dar şi pe forumurile de investiţii precum Reddit. Creşterea spectaculoasă a stârnit o întrebare esenţială: este aceasta doar o altă creştere speculativă alimentată de AI sau asistăm la începutul unei schimbări majore în…