
Toţi indicii Pieţei Reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în contrast cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 0,67%, la 22.139 de puncte, un nou record istoric, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 0,54%, până la 4.265 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 58,6 milioane lei, asemănătoare cu cea din sesiunea precedentă, de 57,7 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a acestui an, de 173,8 milioane lei, sumă care totuşi reflectă ofertele de titluri de stat Fidelis, ce ridică artificial media.
În piaţa ”regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 16 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,21%, la preţul de 27,9 de…