În 1984 m-am aflat câteva luni în calitate de înalt funcţionar internaţional la “Centrul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Socială şi Probleme Umanitare” de la Viena, participând la elaborarea Liniilor Directoare ale pregătirii şi marcării Anului Internaţional al Tineretului (1985), o iniţiativă lăudabilă a României. În perioada respectivă, mai ales în week-end-uri am vizitat numeroase obiective turistice din Capitala Austriei, iar la câteva dintre ele mă voi referi în articolul de faţă. Menţionez că am mai scris în această gazetă câteva articole în care am evocat o serie de locuri vieneze legate de anumite personalităţi ale istoriei României si ale culturii austriece.
*Palatul Schönbrunn a fost construit pe un teren care intrase în posesia Habsburgilor încă din anul 1569 când soţia Împăratului Ferdinand al II-lea îşi făcuse o reşedinţă acolo pe care o numise Schönbrunn. Iată câteva aspecte legate de biografia acestui…