
Președintele rus Vladimir Putin și prim-ministrul indian Narendra Modi și-au exprimat satisfacția pentru ‘prietenia’ dintre țările lor în cursul unei convorbiri telefonice de miercuri, în pofida presiunilor Washingtonului privind legăturile economice între cele două puteri, relatează AFP.
‘Relațiile între India și Rusia au fost mereu exclusiv bazate pe încredere și prietenie’, a declarat președintele rus în cadrul unei reuniuni guvernamentale televizate de după discuția telefonică.
Narendra Modi a declarat la rândul său pe X că cele două țări sunt hotărâte să-și întărească ‘parteneriatul strategic special și privilegiat’, adăugând că ‘India este gata să aducă toate contribuțiile posibile la o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina’. El i-a mulțumit, de asemenea, lui Putin pentru apelul prin care l-a felicitat cu ocazia împlinirii a 75 de ani miercuri, potrivit EFE.
Cei doi lideri au discutat de asemenea…