
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat sâmbătă că își va da demisia din funcție în cazul în care moțiunea simplă pe educație, depusă de AUR, va fi adoptată de Parlament.
Prezent într-o emisiune la Digi24, Daniel David a fost întrebat dacă își va depune mandatul în eventualitatea în care va trece moțiunea simplă depusă de AUR la Senat, programată luni pentru dezbatere și vot.
‘Da. Fără nicio discuție, da, pentru că vreau să fie foarte clar sau vreau să punctez două lucruri pornind de la ceea ce ați spus. Unu, aceste măsuri au fost măsuri ale coaliției. Au fost asumate într-un program de guvernare. Eu, dacă eram ministru, sigur, în condiții de normalitate, dar nici în condiții de criză, nu știu dacă neapărat mergeam exact pe aceste măsuri. Deci, altfel spus, în condițiile în care aceste măsuri au venit într-un program de guvernare și cei care reprezintă acel program de guvernare nu le mai susțin, eu nu am de ce…