Steaua a reușit să întoarcă scorul în partida cu liderul AFC ASA Tg. Mureș, după două reprize diametral opuse, atât pe teren, cât și din perspectiva vremii. Este a treia partidă pe teren propriu pentru „militari” în noul sezon de Liga 2, în toate au fost conduși cu 0-1, au întors scorul și au câștigat!
Prima repriză s-a disputat pe o ploaie măruntă și deasă, care a părut să pună mari probleme steliștilor, chiar dacă roș-albaștrii au și prima ocazie de gol a partidei în minutul 14. Ruben Lopez primește o minge în marginea careului mic, trimite la Popescu, venit bine din spate, dar tânărul mijlocaș trimite în plasa laterală a porții. Gol turcesc!
Oaspeții ripostează cu o lovitură liberă bine executată, de la 20 metri, central, dar balonul trece puțin peste transversală. În minutul 23, Adi Ilie alunecă în marginea terenului, în jumătatea mureșenilor, Bîrnoi profită și sprintează incredibil spre poartă, pasează pe jos în…