Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţit-o permanent atât în ce priveşte evenimentele majore, cât şi în „viaţa de fiecare zi”, astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc intim cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, în volumul „Războiul din umbră: Spionajul și fascinația Puterii”, reeditat sub titlul de „Frăția spionilor – Istoria Războiului din umbră” (autor Bogdan A. Păpădie – vezi aici), se arată cum istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea pericolele şi erorile care ne mai ameninţă.
*
Ca şi Anglia, Franţa, aflată de asemenea în cursul procesului de întărire a autorităţii centrale şi, pe plan extern, de contracarare a influenţei şi eventualelor tendinţe de hegemonie ale altor Mari Puteri (mai ales ale Angliei), a făcut eforturi pentru iniţierea şi organizarea acţiunilor informative, de spionaj. Caracteristică pentru Franţa a fost implicarea conducătorilor bisericii, dar şi ai treburilor statului în asemenea activităţi. Cel mai important spion al lui Richelieu1 a fost Pater Joseph, agent de influenţă pentru Franţa.
Unii dintre agenţii lui Richelieu au inspirat personaje ale romanelor lui Dumas-tatăl2, cum este contesa de Carlyle, agentă în Franţa, prototipul lui Milady de Winter. Dar şi urmaşul lui Richelieu, cardinalul Jules Mazarin3, şi-a avut spionii săi, cum a fost Melani, agent de influenţă la Curtea lui Ferdinand al Bavariei4.
Au existat împrejurări, unele dintre ele puţin cunoscute, în care diplomaţi francezi au conlucrat cu personalităţi ale vieţii religioase şi culturale. Este cazul ambasadorului Franţei la Londra, care, la un moment dat, primeşte vizita preotului italian Giordano Bruno5, cel care va sfârşi pe rug datorită convingerilor sale considerate „eretice”. Acesta a sosit, în 1583, la Londra, cu o misiune secretă, aşa cum reiese şi din faptul că se deplasa sub un „nume de cod” (Henry Fagot) şi că era mascat.
*
O altă Mare Putere a vremii, Spania, a trebuit să se implice în „războiul secret” al spionilor. Bernardino de Mendoza (1540-1604), şi el personalitate complexă a epocii, ofiţer, istoric militar, diplomat, a acţionat în Anglia, iar Willem von Ripperda (1680-1738) – în Olanda. Iarăşi se cunoaşte probabil mai puţin faptul că marele pictor Peter Paul Rubens6 a acţionat şi ca „mesager secret”.
Activităţile informative din acea perioadă ale Vienei au fost legate de cele două asedii ale capitalei Austriei (de către turci). A intrat în legendă Georg Franz Kolschitzky (1640-1694), nobil de origine poloneză (nume real – Jerzy Franciszek Kulczycki), care a adus importante informaţii în timpul asediului Vienei, din 1683, din tabăra otomană, unde se strecura travestit. Ca răsplată, i s-a oferit să deschidă prima cafenea din Viena, deși mai recent se vehiculează informația conform căreia prima cafenea din Viena ar fi fost deschisă de armeanul Johannes Theodat (alias Johannes Diodato sau O. Astouatzatur) în 1685. (Foto: reforme.net, hoyesarte.com, alamy.com)(va urma)
- Mai multe articole despre istoria spionajului aici
1 Armand-Jean I. du Plessis de Richelieu, intrat în istorie cu numele de Cardinalul Richelieu, (1585-1642) – fost cleric, nobil și om politic francez. A deținut titlurile de Marquis du Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim-duce de Richelieu (1631) și prim-duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux și Prémontré. De asemenea, numit Eminența roșie, a fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută și slăbirea hegemo-niei Habsburgice în Europa.
2 Alexandre Dumas – Dumas Davy de la Pailleterie, cunoscut și ca Alexandre Dumas-père (1802-1870) – autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume.
3 născut Giulio Raimondo Mazzarino (1602-1661) – cardinal, diplomat și politician italian, care a fost prim-ministru al Franței din 1642 și până la moartea sa. Mazarin i-a succedat mentorului său, Cardinalul Richelieu. Colecționar de artă și bijuterii, în special de diamante, pe care i le-a lăsat prin testament regelui Ludovic al XIV-lea; unele dintre acestea au rămas în colecția de la Muzeul Luvru. Biblioteca lui Mazarin a stat la originea Bibliotecii Mazarine din Paris.
4 sau Ferdinand de Bavaria, în limba germană Ferdinand von Bayern (1577-1650). A fost recunoscut ca prinț-elector, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei din Köln (Sfântul Imperiu Roman), 1612-1650, și succesor al lui Ernest al Bavariei. A fost, de asemenea, prinț-episcop de Hildesheim, Liège, Münster și Paderborn.
5 (1548-1600) – teolog și filosof umanist italian din epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității lumii, idei considerate eretice, numele lui a devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.
6 (1577-1640) – cel mai renumit pictor flamand. Viața lui Rubens pare să fi fost guvernată de o inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează cca. 1400 de tablouri și execută sute de desene. Este primit cu căldură, atât în cercurile celor mai de seamă artiști din Europa, cât și la curțile princiare.
