Începuturile spionajului se confundă cu cele ale istoriei universale, pe care a însoţit-o permanent atât în ce priveşte evenimentele majore, cât şi în „viaţa de fiecare zi”, astfel încât multe dintre întrebările şi răspunsurile trecutului se împletesc intim cu cele ale prezentului şi, probabil, ale viitorului. Tocmai de aceea, în volumul „Războiul din umbră: Spionajul și fascinația Puterii”, reeditat sub titlul de „Frăția spionilor – Istoria Războiului din umbră” (autor Bogdan A. Păpădie – vezi aici), se arată cum istoria universală a spionajului stârneşte nu numai curiozitatea omului contemporan, ci şi nevoia acestuia de a-şi explica unele dintre nedumeririle şi enigmele, mistificările şi miturile cu care se confruntă, răspunzând necesităţii de a prevedea pericolele şi erorile care ne mai ameninţă.
*
Lumea secretă a epocii reginei Elisabeta I a Angliei… Despre aceasta se pot spune multe, dar cel mai important este că, prin întreaga sa existență, suverana a intrat în legendă. Dominată de personalitatea lordului Francis Walsingham1, cel care a fost conducător al serviciilor secrete ale regatului, spion de calibru internaţional şi amantul regal cu cel mai îndelungat stagiu în patul suveranei, această lume a dus la apariția și consolidarea ulterioară a celei mai mari puteri mondiale ale epocii: Imperiul Britanic!
Pentru a consolida puterea monarhică și influența statului pe plan intern și extern, serviciile secrete elisabetane au reuşit, folosind numeroși agenți sub acoperire, să obţină informaţii deosebit de preţioase, care puneau în lumină existenţa unor legături de cooperare între curtea regelui Franţei şi forţele politice catolice din Anglia şi mai ales din Scoţia. După ce Papa de la Roma a „excomunicat-o” pe Elisabeta I, s-a înregistrat o recrudescență fără precedent a acţiunilor complotiste inspirate şi susţinute la curtea regelui Franţei de iezuiţi, vizând, printre altele, eliminarea fizică a „reginei eretice” de la Londra.
Informaţiile furnizate de reţeaua engleză de spioni au avut drept rezultat dejucarea unor tentative de asasinat împotriva reginei, precum şi anihilarea mişcărilor catolice interne vizând aducerea pe tronul Angliei a Mariei Stuart2, catolică înfocată, regină a Scoţiei. Mai mult, prin eforturile contrainformative ale serviciilor sale secrete, Anglia a fost ferită de pericolul unui război civil ce a ameninţat-o ani la rând.
Dar performanțele spionilor și contraspionilor englezi nu se opresc aici. Prin agenţii implantaţi la curtea regelui spaniol Filip al II-lea3, serviciile secrete au aflat că ambasadorul Angliei la Paris, Sir Edward Stafford, era spion în slujba Spaniei. Acesta fusese recrutat de către serviciul de spionaj al monarhiei spaniole, la puţin timp după sosirea în capitala Franței, în schimbul unei mari sume de bani.
Spionajul englez a reacționat prin plasarea pe lângă ambasadorul Stafford a unui agent de-al său foarte bine instruit, pe nume „Roger”, care l-a „intoxicat” pe Sir Edward Stafford cu informaţii pregătite special pentru regele Spaniei, de către contraspionajul englez. În termeni de specialitate contemporani, rezultă că ambasadorul trădător a fost transformat, fără ştirea lui, într-un agent de intoxicare a regelui Filip al II-lea al Spaniei şi a serviciului de spionaj spaniol. Pe scurt, un „idiot util”! În acest fel, ferindu-i pe spanioli de cea mai mică bănuială și evitând a se aduce mari prejudicii prestigiului politic al Angliei, Sir Stafford a fost răsplătit pentru „serviciile” aduse Angliei, în mod inconștient, nefiind judecat vreodată pentru actul său de trădare și lăsat să-și trăiască liniștit bătrâneţile şi cu reputaţia nepătată.
Un alt mare succes al spionajului elisabetan a fost cel al obținerii de informații ce atestau că Partidul Catolic din Franța, condus de Ducele de Guise4, pusese la cale un plan de evadare, din detenţia în care se afla, a Mariei I Stuart, care era şi nepoata liderului politic francez. Pentru a intra în posesia unor informaţii cât mai detaliate în legătură cu acest plan şi, mai ales, pentru a cunoaşte numele conspiratorilor din Anglia care colaborau cu cercurile catolice de pe continent, serviciile secrete engleze l-au trimis în Hexagon pe unul dintre cei mai străluciţi agenţi ai săi, dramaturgul Christopher Marlowe, de care scriam și în articolul precedent, contemporan, prieten şi colaborator al lui William Shakespeare5.
Marlowe a plecat în misiune de pe poziţia de „student la Cambridge”, cu puternice „convingeri catolice”, deci „adversar” declarat al reginei Elisabeta I. „A fugit” din Anglia, deoarece era „persecutat” şi dorea să-şi continue studiile la Rheims, în Franţa, unde funcţiona şi cel mai puternic centru catolic iezuit şi unde se pregăteau elementele planului de „eliberare” şi aducere la Paris a Mariei I Stuart.
Legenda prezentată de Christopher Marlowe s-a dovedit credibilă, agentul englez fiind cooptat în mişcare. După ce a stat la Seminarul Iezuit din Rheims suficient timp pentru obţinerea informaţiilor necesare, el însuşi fiind admis în rândul complotiştilor, Marlowe s-a întors în Anglia. Pe întreaga durată a misiunii sale în Franţa, dramaturgul Christopher Marlowe a jucat rolul de agent de penetraţie, rol pe care pot să-l joace doar spionii de geniu.
Pe baza informaţiilor aduse din Franţa de către Marlowe şi a unor dovezi materiale (scrisori ale Mariei I Stuart către sprijinitorii săi catolici din Franţa şi Spania), obţinute de către agenţii serviciului secret englez prin interceptarea corespondenţei diplomatice a ambasadorilor Franţei şi Spaniei la Londra, s-au fondat suficiente capete grave de acuzare, care au condus la judecarea şi condamnarea la moarte a Mariei I Stuart. Iar odată cu capul Mariei I, regina scoţienilor, au căzut multe capete de nobili englezi, în frunte cu cel al lordului Babington6, principalul atentator la viaţa reginei Elisabeta I.
Cum era de așteptat, spionajul francez şi cercurile catolice iezuite nu l-au iertat pe Christopher Marlowe, iar în mai 1593, într-o tavernă din Deptford, nu departe de Greenwich, pe malul Tamisei, la numai 29 ani, talentatul dramaturg a fost asasinat.
Pentru neinițiați, Christopher Marlowe, spion de mare clasă al epocii elisabetane, a fost cel mai de seamă precursor al lui William Shakespeare, fiind autorul unor piese celebre, precum „Tamerlan cel Mare” (1588), „Evreul din Malta” (1590), „Tragica istorie a doctorului Faust” (1592). Se presupune că Marlowe a colaborat îndeaproape cu Shakespeare la realizarea unora dintre piesele acestuia, printre care „Titus Andronicus” şi „Henric al VI-lea”.
Spionii englezi ai acelei epoci au reușit, sub acoperire diplomatică, de negustori sau de „opozanţi politici şi religioşi” ai reginei protestante Elisabeta I, nu numai să penetreze curtea regilor Franţei şi Spaniei, dar și să pătrundă în centrele Ordinului iezuiţilor şi în cercul intim al Papei. Mai mult, aceștia au stabilit, în numele Coroanei engleze, relaţii politico-diplomatice solide cu Moscova țaristă şi au practicat un comerţ intens cu Rusia interioară, prin „English Moscovy Company”7. Tot spionii englezi sunt cei care au reuşit să câştige bunăvoinţa şi sprijinul pentru Anglia ale puternicilor sultani de la Istanbul şi să ajungă la curţile monarhilor moguli din India.
Spionajul elisabetan a instituit și un sistem foarte eficient de supraveghere a liniilor de navigaţie din Atlantic şi din jurul Capului Bunei Speranţe (sudul Africii), a bazelor navale din Spania, în special a celei de la Cadiz, precum şi a coloniilor spaniole din „Lumea Nouă”8. Pe baza informaţiilor culese, flota engleză a organizat, ani la rând, sub conducerea celebrului amiral-corsar Francis Drake9, fulgerătoare atacuri de tip pirateresc împotriva corăbiilor spaniole ce se întorceau în ţară încărcate cu aur, argint şi pietre preţioase.
În ciuda numeroaselor succese, de departe „perla” coroanei spionajului elisabetan este obținerea de informații detaliate despre invazia plănuită de Filip al II-lea și Biserica Catolică contra Angliei, date ce au condus la strălucita victorie engleză în fața „Invincibilei Armada”10 și a anulării debarcării trupelor spaniole ale ducelui de Parma11.
*
Pentru amatorii de gen, recomandăm viitoarea serie „Iscoadele Glorianei” (mai multe volume), în care se vor regăsi contextul istoric, lumea tumultoasă, misterioasă și captivantă a spionilor din epoca elisabetană, dar și a corsarilor. Conform autorului, Bogdan A. Păpădie (cel care a scris thrillerul politic și de spionaj „Nume de cod: HIRAM” – Cartea I din seria „Frăția spionilor” / mai multe aici și aici), în cărților din serie vom regăsi atât informații și personaje reale, din epoca medievală a Elisabetei I a Angliei, cât și ficțiune.
(Foto: blogspot.com, walmart.com, historic-uk.com, historia.ro) (va urma)
- Mai multe articole despre istoria spionajului aici
1 (1532-1590) – șef al Consiliului Regal, al serviciilor secrete ale Elisabetei I a Angliei și amantul regal cu cel mai îndelungat stagiu. A dominat lumea secretă a epocii, fiind promotorul spionajului total și aristocratic, cu implicații în toate segmentele societății. A pus bazele unuia dintre cele mai performante servicii secrete din istorie, realizările acestuia conducând Anglia, în secolele următoare, la statutul de primă putere (colonială) a lumii.
2 cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Maria I a Scoției) sau de Mary, Queen of Scots (Maria, Regina scoțienilor), (1542-1587) – devine regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână! Maria a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca fiind unul dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.
3 (cunoscut și ca Felipe II de Habsburgo – spaniolă sau Filipe I – portugheză; 1527-1598) – rege al Spaniei în perioada 1556-1598, rege al Neapolelui și al Siciliei (1554-1598), rege al Angliei și Irlandei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554-1558, rege al Portugaliei și al Algarvelor (ca Filip I, 1580-1598) și rege al Capitanatului general Chile (Regatul Chile, 1554-1556). A fost prinț suveran și autoritar al Celor Șaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 și a deținut numeroase titluri de duce și conte pentru anumite teritorii. Cunoscut sub numele de Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii din istorie, care deținea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni. În timpul domniei sale, Spania a fost cea mai importantă putere din Europa de Vest și a ajuns la maximul de influență și putere, a efectuat explorări în întreaga lume și a colonizat teritorii pe toate continentele cunoscute. Insulele Filipine au fost numite după el.
4 Henric I, Prinț de Joinville, Duce de Guise, Conte de Eu (1550-1588) – nobil francez, membru al unei ramurii a Casei de Lorena. La 22 decembrie 1588, Henric I și-a petrecut noaptea cu metresa lui, Charlotte de Sauve, membră notorie a grupului de femei spioni ai Ecaterinei de Medici. În dimineața următoare, la castelul Blois, sub pretextul că este chemat de rege, de Guise a fost asasinat de garda de corp a regelui, în timp ce Henric al III-lea privea. Fratele lui de Guise, Cardinalul Louis al II-lea, a fost asasinat în același fel a doua zi. Faptele au stârnit indignarea rudelor, Henric al III-lea fiind obligat să se refugieze la Henric de Navara. Regele a fost asasinat anul următor de Jacques Clément, un agent al Ligii Catolice a Casei de Guise.
5 (1564-1616) – dramaturg și poet englez, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. El este adesea numit poet național al Angliei și Poet din Avon („Bard of Avon”) sau Lebăda de pe Avon („The Swan of Avon”). Lucrările sale au supraviețuit, incluzând și unele realizate în colaborare, opera sa fiind alcătuită din aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii. Piesele lui de teatru au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită și sunt jucate mai des decât cele ale oricărui alt dramaturg. Multe dintre piesele sale au fost montate pe scena teatrului Globe, unul din cele mai populare ale epocii elisabetane, a cărui deviză era Totus mundus agit histrionem, reluată în Cum vă place sub forma metaforei lumii ca scenă de teatru: All the world’s a stage, And all the men and women merely players: They have their exits and their entrances („Lumea întreagă este o scenă, iar bărbații și femeile sunt actorii ei, ei intră și ies pe rând din ea”). Rivalul cel mai important al lui Shakespeare din epocă a fost un alt redutabil dramaturg, Christopher Marlowe.
6 Anthony Babington (1561-1586) – conspirator englez și catolic fanatic, care a condus Conspirația Babington, susținută de forțele catolice ale Europei medievale. Pe când regina scoțiană Maria I Stuart era întemnițată la Fotheringay Castle, Babington împreună cu deținuta și cu alți conspiratori au plănuit să o asasineze pe Regina Angliei, Elisabeta I. Urmărit și deconspirat de serviciile secrete fidele monarhiei engleze, Antony Babington a fost arestat în 1586, acuzat de trădare și executat.
7 își leagă existența de numele lui Richard Chancellor, care a navigat pe Marea Albă în 1553 și și-a continuat mai apoi drumul pe uscat până la Moscova. La întoarcerea în Anglia, acesta a fondat English Moscovy Company, împreună cu Sebastian Cabot, Sir Hugh Willoughby și câțiva alți negustori bogați londonezi. Țarul Ivan cel Groaznic a folosit acești negustori ca să facă schimb de corespondență cu regina Elizabeta I a Angliei și este posibil ca, tot prin intermediul lor, să o fi cerut în căsătorie.
8 teritoriu geografic al globului terestru, care cuprinde continentele America de Nord, America de Sud, Oceania, inclusiv Australia. Acest termen este folosit din secolul al XVI-lea și făcea referire la acea dată la teritoriile descoperite dincolo de Oceanul Atlantic (America). Practic, denumirea s-a dat în opoziție cu cea a Lumii Vechi, care includea Europa, Africa și Asia.
9 (cca. 1540-1596) – corsar, navigator, neguțător de sclavi și om politic englez din era elisabetană. El a fost al doilea comandant al flotei engleze, care a luptat împotriva flotei spaniole în 1588. A fost primul englez care a efectuat circumnavigația Pământului, din 1577 până în 1580, iar la întoarcerea sa a fost făcut cavaler de regina Elisabeta I a Angliei. A murit de dizenterie, după ce a atacat fără succes San Juan (Puerto Rico), în 1596. Faptele lui sunt semi-legendare și au făcut din el un erou pentru englezi, dar pentru spanioli el era asemenea unui diavol. Drake a fost cunoscut ca și El Draque („Dragonul”), care era traducerea literară a numelui său, datorită acțiunilor sale. Regele Filip al II-lea a oferit o recompensă de 20.000 de ducați (aprox. 10 mil. de dolari, după standardele actuale) pentru capul lui. În timp ce în Anglia era plâns, în Spania era sărbătoare și bucurie.
10 (în spaniolă Armada Invencible) – numele flotei care, în anul 1588, a fost trimisă de Filip al II-lea, regele Spaniei, pentru a transporta și sprijini acțiunea de debarcare a armatei spaniole în Anglia. Bătălia navală care a urmat s-a înscris în contextul mai larg al conflictului dintre Spania și Anglia, determinat de lupta pentru exploatarea bogățiilor Lumii Noi.
11 Alessandro Farnese, spaniolă Alejandro Farnesio (1545- 1592) – Duce de Parma și Piacenza, din 1586 până în 1592, și Guvernator al Țărilor de Jos Habsburge, din 1578 până în 1592. Este cunoscut pentru succesul campaniei din 1578-1592 împotriva Revoltei Olandeze, în care a capturat principalele orașe din sud (astăzi Belgia) și le-a redat Spaniei catolice.
