
Nadia Comăneci, legendă a sportului naţional şi mondial, şi Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, s-au întâlnit, luni, cu premierul Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna.
Întâlnirea desfăşurată în biroul prim-ministrului de la Palatul Victoria a avut ca teme de discuţie pregătirile care se fac pentru celebrarea „Anului Nadia Comăneci” în 2026 şi pentru Gala dedicată inegalabilei gimnaste, care va avea loc în data de 29 mai anul viitor.
De asemenea, s-a discutat despre organizarea unor competiţii de gimnastică, evenimente sportive, educative şi despre lansarea documentarului dedicat Nadiei Comăneci.
”În memoria societăţii româneşti numele Nadia Comăneci a făcut istorie în ultimii 50 de ani. Rezultatele muncii sale şi performanţele realizate au inspirat şi vor continua să inspire”, a afirmat prim-ministrul Bolojan, adăugând că Executivul va oferi tot sprijinul necesar pentru organizarea…