
Pe buletinul de vot al adunării generale a acţionarilor Fondului Proprietatea în care se va alege noul administrator al FP figurează IRE AIFM din Luxemburg, dar nu a apărut niciun reprezentant al acestei entităţi, spune Mihai Sebea, acţionar al fondului, care susţine că a încercat să ia legătura cu IRE, dar nu a primit răspuns.
Acţionarul a spus ieri, într-o conferinţă de presă: ”În procesul de selecţie, am avut un consultant care a fost selectat şi cu care s-a semnat contractul, înainte de a se cere aprobarea acţionarilor. Avem un contract semnat cu Numis (n.r. Deutsche Numis) în august (n.r. 2024), iar aprobarea AGA a fost cerută în septembrie. Singurele lucruri pe care le avem de la consultant sunt cinci criterii de selecţie – jumătate de pagină – dintr-un raport pe care l-am cerut şi care nu s-a publicat, pentru că este confidenţial. Am întrebat Comitetul Reprezentanţilor cum se potrivesc transparenţa şi confidenţialitatea. De ce să…