Activele fondurilor deschise de investiţii au depăşit pragul de 30 miliarde lei, un maxim istoric pentru piaţa locală – 03.09.2025

Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii din România au depăşit, la finalul lunii iulie, pragul de 30 miliarde lei, marcând un maxim istoric pentru piaţa locală, potrivit ultimului raport al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

La nivelul celor 97 de fonduri deschise locale, activele au urcat la 30,5 miliarde lei (6 miliarde euro), în creştere cu 5% faţă de luna precedentă şi cu 14,6% de la începutul anului. Evoluţia a fost determinată de intrări nete de 1,7 miliarde lei, precum şi de randamentele obţinute de administra-tori.

„Depăşirea pragului de 30 miliarde lei, după atingerea unui milion de investitori în iunie, confirmă una dintre cele mai bune perioade din istoria industriei de asset management din România”, a de-clarat Horia Gustă, preşedintele AAF, subliniind rolul educaţiei financiare în creşterea numărului şi calităţii investitorilor.

În luna iulie, intrările nete la nivelul întregii pieţe au depăşit 800…

Citește articolul integral

Recente

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și...

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului –...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu...

Presiune asupra cheltuielilor de sărbători: buget mai mic pentru 51% dintre români

Studiu Reveal Marketing Research Studiul anual realizat de Reveal Marketing...

„Sadfishing”: Împărtășirea suferinței pe rețelele sociale pentru a atrage compasiune și reacții

Termenul Sadfishing se referă la postările emoționale din rețelele...

Tribunalul Bucureşti anulează procedura de selecţie a actualului Directorat al Transelectrica – 23.12.2025

Tribunalul Bucureşti a anulat astăzi procedura de selecţia a...

Cum este sărbătorit Crăciunul în lume. Tradiții și obiceiuri de pe tot globul

Pe continentul europeanÎn Germania, ''Christklots''...

Cititorilor noștri, La Mulți Ani!

Sărbătorile de iarnă să vă aducă bucuria Crăciunului și speranța unui An Nou plin de împliniri!

Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi

Cred că este bine, în ajunul Nașterii Domnului – una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, alături de Paște, când sărbătorim învierea Mântuitorului...

Uiti numele persoanelor după ce le-ai întâlnit? Psihologia dezvăluie caracteristicile tale!

Ceva ce cu siguranță ni s-a întâmplat tuturor cel puțin o dată este să ni se prezinte cineva și, aproape în câteva secunde, să...

Vouchere de 50 de lei pentru energie electrică și în 2026

La întrebarea dacă cotele de persoane vulnerabile vor crește sau vor rămâne aceleași, ministrul Finanțelor a răspuns că programul se...

Mai mulți bani pentru medicina de ambulatoriu. Valoarea punctului, 6,5 lei de la 1 ianuarie 2026

„Valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente şi...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.