
Trimitem buldozerul la toate construcțiile ilegale, avertizează Primăria sectorului 1 care atrage atenția că domeniul public este al tuturor.
Instituția anunță că, împreună cu Poliția Locală și Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului, „am început campania de demolare a tuturor chioșcurilor, garajelor, gardurilor și anexelor ilegale, iar terenurile recuperate vor fi redate comunității.
Primele intervenții au avut loc astăzi pe strada Neagoe Vodă nr. 11 din cartierul Aviației, unde un chioșc amplasat ilegal de peste 20 de ani pe domeniul public a fost pus la pământ. Fără autorizație de construire și fără drept de folosință, construcția a fost ani la rând un simbol al nepăsării administrative și al indiferenței față de aplicarea legii.
Acțiunea noastră va continua în cartierul Pajura, pe strada Băiculești, unde mai mulți cetățeni și-au făcut propriile curți, deși locuiesc la bloc….