
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, vineri seara, într-o conferință de presă susținută la Viena, că în meciul din deplasare cu Austria, din preliminariile CM 2026, își propune să riște atât cât e nevoie, subliniind că a analizat foarte bine adversarul.
‘Austria este o echipă care joacă de foarte mult timp împreună, are o omogenitate de joc și o omogenitate sufletească, aș putea spune. Au jucători maturi, jucători aflați la cel mai bun nivel al performanței sportive. Așadar întâlnim o echipă pe care o cunoaștem, ei ne cunosc de asemenea. În această confruntare sper ca starea noastră de spirit, care este deosebită, să ne ajute să echilibrăm experiența jucătorilor lor care evoluează în campionatul Germaniei. Ne propunem să riscăm mâine atât cât este nevoie într-un joc. Nu pot să vorbesc despre ei, despre calitățile lor, dar să fiți convinși că i-am analizat foarte bine. Au un…