Liderii României, Poloniei şi Lituaniei au declarat, luni, în urma summitului de la Vilnius, că membrii nordici, baltici şi central-europeni ai NATO susţin aderarea Ucrainei la alianţa militară, informează News.ro.
Aliaţii NATO şi-au declarat sprijinul pentru „calea ireversibilă” a Ucrainei către aderarea la NATO la summitul de la Washington de anul trecut. Dar preşedintele Donald Trump a declarat de atunci că sprijinul anterior al SUA pentru candidatura Ucrainei la NATO a fost o cauză a războiului şi a indicat că Ucraina nu va obţine statutul de membru.
Condiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina includ o cerere ca liderii occidentali să se angajeze în scris să oprească extinderea NATO spre est şi să ridice o parte din sancţiunile impuse Rusiei, a relatat Reuters săptămâna trecută.
Declaraţie comună publicată în numele tuturor participanţilor la reuniune
Însă Polonia, România şi Lituania au…