
EuRoManifestul de sîmbătă după-amiaza a arătat ca un succes al organizatorilor. A transmis că România are un foarte puternic segment de populație pro-europeană. Și progresistă, în același timp.
Manifestul din Piața Victoriei și din celelalte orașe din provincie (mai modest la Timișoara!) ne arată acest lucru. Populația României a rămas împărțită în două mari orientări, ca să nu zic tabere. Aceeași puternică Partidă Națională, aflată într-o revenire spectaculoasă cu apariția lui Călin Georgescu, și aceeași Partidă a Străinătății, conectată la marile curente și centre de putere ale lumii.
Și de data aceasta, Partida Străinătății s-a exprimat destul de convingător în demonstrația de susținere a unei atitudini contrafăcute, pre-concepute, conform căreia pro-europenismul ei ar fi în pericol, că urmează dictatura, că Romania ar ieși din NATO și din UE și din alte organisme internaționale.
Enunțurile, în…