Relativ recent, Editura Humanitas a readus în atenția cititorului român ultima operă a lui Stefan Zweig, ”Lumea de ieri – amintirile unui european”.
”Lumea de ieri – amintirile unui european”, cutremurătorul jurnal-manifest al celebrului scriitor austriac Stefan Zweig, scris cu puțin timp înainte de a se sinucide, în 1942, este, și azi, una dintre cele mai actuale lucrări, prin mesaj și conținut, care ar fi putut fi scrise de un condeier autentic.
Făcând abstracție de epoca istorică și de numele conducătorilor de atunci, în rest totul este terifiant de actual.
Pentru ca tragicul sfârșit al lui Zweig să nu fie dat uitării, pentru ca sentimentele sfâșietoare ale dezrădăcinării, ale dezumanizării – în cele din urmă, ale inutilității – să își găsească o alinare, un pandant am ales să prezentăm cititorului, în mod succint, fragmente din acest jurnal, privit și prin prisma prezentului în care am fost aruncați ca ”în…