Procedura Aprobată pentru Votul Electronic Hibrid la Distanță Folosind Tablete STS

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, procedura prin care parlamentarii îşi vor exercita votul electronic hibrid la distanţă prin intermediul tabletelor STS.

Potrivit memorandumului intern aprobat, Camera Deputaţilor are obligaţia exercitării atribuţiilor constituţionale, în situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa deputaţilor la sediul Camerei, conform prevederilor regulamentare.

„În aceste situaţii apare drept oportună şi necesară aprobarea folosirii unei modalităţi de exprimare a votului prin mijloace electronice, care să permită folosirea simultană a sistemului electronic din sala de plen (cu cartele) şi a celui electronic la distanţă cu tablete STS (sistem folosit şi în cursul legislaturii trecute), denumit (…) vot electronic hibrid”, se precizează în…

Citește articolul integral

Recente

Filmul chinezesc strălucește la Cannes: peste 180 de producții prezentate în cadrul Pavilionului Chinei

Revista americană Variety a publicat recent un articol intitulat...

România poate distruge fără limitări dronele rusești

Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional şi cea...

BURSELE LUMII Scăderi pe pieţele de acţiuni, din cauza retrogradării SUA – 20.05.2025

Bursele europene au scăzut ieri, investitorii reacţionând la retrogradarea...

Vom continua să sprijinim Ucraina

Șefa Comisiei Europene, Ursula von...

Filmul chinezesc strălucește la Cannes: peste 180 de producții prezentate în cadrul Pavilionului Chinei

Revista americană Variety a publicat recent un articol intitulat „Marcând patru ani consecutivi la Cannes, Pavilionul Chinei etalează vitalitatea și dinamismul filmelor chinezești”.Potrivit publicației,...

România poate distruge fără limitări dronele rusești

Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional şi cea referitoare la desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.