Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a felicitat luni pe noul președinte american Donald Trump, declarând că este gata să coopereze cu el pentru a se ajunge la o „soluție cu două state”, potrivit barrons.com.
‘Suntem pregătiți să lucrăm cu voi pentru a obține pacea în timpul mandatului vostru, cu o soluție cu două state recunoscute la nivel internațional (…) trăind unul lângă altul în siguranță și pace’, a afirmat el, potrivit agenției oficiale de presă palestiniene Wafa.
Vineri, Mahmoud Abbas declarase că Autoritatea Palestiniană este pregătită ‘să își asume pe deplin responsabilitățile’ în Fâșia Gaza, în prima sa reacție oficială la anunțul unui acord de încetare a focului între Israel și mișcarea islamistă Hamas.
Hamas, care a câștigat ultimele alegeri legislative palestiniene în 2006 și a preluat puterea în Gaza în 2007, indicase la începutul războiului de la sfârșitul anului…