În ce fel ne (mai) exprimă Mateiu Caragiale? În ce fel e, adică, „reprezentativ” pentru specificul autohton (orice ar însemna asta)? „Iată o întrebare incitantă… Eu cred că Mateiu e, înainte de orice, reprezentativ pentru fantasmele/complexele unei părți semnificative a elitelor noastre de periferie sau, mă rog, de frontieră, de la Porțile Orientului, unde totul e luat la mișto. Fantasme și complexe pe care, altfel, le-a exprimat cu strălucire, le-a căftănit artistic, vorba lui Ion Barbu. Tot așa cum Cioran e reprezentativ pentru ceea ce Luca Pițu numea sentimentul românesc al urii de sine (și al invidiei față de alții): un fel de complex identitar sadomasochist, vecin cu al lui Caragiale jr. Diferența e că Mateiu tânjea la o identitate aristocratică inaccesibilă, iar Cioran – la una imperială, pe a cărei scenă să evolueze. De ideile lor putem râde, le putem respinge sau, după caz, le putem studia la rece (sau la cald),…